Copil fiind, recunosc, sintagma
“generație de sacrificiu” avea pentru mine ceva incitant. Pur și simplu, în
primele dăți când am auzit-o și am asimilat-o
pe nemestecate, mi s-a părut o chestie tare, având în ea o doză de
motivație, care mă ducea cu gândul la
ceva bărbătesc, războinic, de învingător. Pentru mine era ok, dar asta pentru
că niciodată, sau o bună perioadă de timp, nu am asociat-o cu nivelul de trai,
cu felul alor mei de a fi, sau al multora dintre cei alături de care am trăit
acele vremuri.
