Apel către hoţii acestei naţiuni

Domnilor, vă scriu aceste rânduri fiind încă sub impactul recentului bilanţ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Festivismul şi entuziasmul care au plutit în aer  au ridicat  din prezidiu două chestiuni de reţinut într -un ecou unanim: DNA-ul combate bine, aşa că are cu ce se lăuda şi-şi merită felicitările pentru replica dată în 2015, dar la fel de adevărat este că şi corupţia este mai hulpavă ca oricând.

Poliţistul “haiduc”

Faptele de vitejie ale poliţistului Marian Godină de la “rutiera” IPJ-ului braşovean au entuziasmat o ţară întreagă. Hâtru şi incoruptibil în părţi egale, prietenos cu legea şi aplicarea ei ad-litteram, indiferent de cine răsuceşte volanul,  agentul  s-a dovedit a fi un “haiduc” al zilelor noastre care ia de la ăi mari şi dă celor mulţi şi necăjiţi. Celor şicanaţi de multe ori de abuzuri şi interpretări ale legilor trunchiate şi deformate de cumetrii şi relaţii la nivel  înalt.

Zăpada "tehnocrată"

Noul an a repus iarna în drepturi. Nu s-a angajat să ne plătească zăpezile de altădată, nici cele de anul trecut rămase restante în decembrie, dar ne-a adus aminte că iarna înseamnă zăpadă şi frig. Iar la noi, mai mult ca oriunde în lumea asta, ninge “haotic” astfel încât, dincolo de faptul că ne prinde nepregătiţi – din punct de vedere al datei din calendar, dar ninge dezordonat, fără nicio noimă şi astfel nepregătirea noastră devine un status legal. De data asta a nins tenocrat, dar  nici aşa nu a fost bine.

Recviem pentru o gutuie

Acest articol nu conţine nimic despre Băsescu, Ponta sau Iohannis, aşa că nu-l citiţi decât dacă vă este  dor de gutui şi de copilărie.

Pentru mulţi dintre noi, copilăria înseamnă şi gutui la ferestre. Gheme de lână gălbuie strânse între cele două rânduri de geam şi lăsate acolo ca-ntr-un incubator până când soarele le va da culoarea supremă.  Un marş tăcut de la verde-pal, costeliv, uşor gălbui, la galben cald-auriu, cu vin-ncoa. Sau o metamorfoză subtilă de tonuri în timp ce copiii îşi strigă joaca prin curţi, iar bunicii, ţintuiţi pe prispa casei, măsoara atent arcul de cerc al zilei către cel al nopţii.  Gutuile şi-au câştigat locul în istoria anuală a fructelor, tacit, modest, fără a avea nimic din spectacolul cireşelor, al pepenilor ori al strugurilor. Dar au rămas acolo, ca mesager de suflet  al unei păcătoase nostalgii care ne face toamnele mai lungi. Şi pe fiecare dintre noi copii, atunci când nu credeam a mai avea vreodată revelaţia aceasta.

Tupeu de “gagic”

  Ce ţi-e şi cu oamenii ăştia!... În septembrie trecut, când Ponta îşi făcea vânt spre Cotroceni,  Radu “El Comandante” Mazăre descindea pe Stadionul Naţional purtat din priviri de gingaşele amazoane cu beretă roşie, pentru a aduce preşedintelui său prinosul de susţinere şi recunoştinţă.

O Românie, două realități, trei “antene”

Știu, pare incredibil ca duminică după-amiază, pe la ora 5, când afară sunt 40 de grade și Soarele face gaură în asfalt și-n pălăriile pensionarilor, o cohortă de oameni dispuși să fie îmbrobodiți cu minciuni și sentimentalisme ieftine să poată fi pusă în mișcare pentru a-și face plimbarea  de voie, cu tot cu siesta inclusă în ea.

Teama de a fi ridicol

Cu riscul de a vă dezamăgi, de la bun început am să vă spun că nu sunt nici cu ursul Traian, nici cu vulpoiul Victor și nici cu veverița Ioana. Pe alocuri, mă amuz, iar prin celelalte locuri rămase libere în afara lui “pe alocuri” mă întristez și simt în mine o revoltă locală. Și, de asemenea, în afara acestor stări, mă gândesc că după 25 de ani aveam dreptul să pretindem și să avem o clasa politică mai matură, cu lideri autentici, bine “articulați”, fâșneți la minte și abili în guvernanța lor peste țară.