de Laurentiu DESPINA

marți, 8 martie 2016

Apel către hoţii acestei naţiuni



Domnilor, vă scriu aceste rânduri fiind încă sub impactul recentului bilanţ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Festivismul şi entuziasmul care au plutit în aer  au ridicat  din prezidiu două chestiuni de reţinut într -un ecou unanim: DNA-ul combate bine, aşa că are cu ce se lăuda şi-şi merită felicitările pentru replica dată în 2015, dar la fel de adevărat este că şi corupţia este mai hulpavă ca oricând.
Nu vreau să bagatelizez sau să fiu un ignorant considerându-i pe toţi, simplu, generic vorbind, nişte hoţi, dar e bine să ştiţi că mă adresez tuturor celor menţionaţi în rapoartele DNA şi, mai cu seama, celor din primele rânduri. În special celor care se află în anticamera viitoarelor raportări, celor  înrăiţi în dare şi luare de mită, în trafic de influenţă,  sau care sunt artizanii evaziunii fiscale, tuturor celor care îşi aduc contribuţia nemijlocită la “brandul” de ţară, făcând ţara pe care o ştie o lume întreagă  -  România coruptă de azi.
Vă rog să nu mă luaţi de prost şi nici să nu mă suspectaţi că aş fi atins de un patetism “la ofertă”; vă fac o propunere rezonabilă : pur şi simplu, vă propun  un armistiţiu de un an. Nu mai furaţi, îngheţaţi orice bussines corupt şi faceţi un pas înapoi!  Vorba aceea, îngheaţă războaiele, îngheaţă anul şcolar, îngheaţă ratele creditelor bancare, chiar şi cancerele sunt ţinute în frâu sau dau înapoi prin criogenie, aşa că nu trebuie să vă temeţi că veţi fi consideraţi neperformanţi sau că veţi pierde un an din existenţa voastră.  Ce ziceţi de asta? Vă propun să intraţi în istorie la categoria “buni români”: faceţi o concesie şi nu mai furaţi această  ţară.   Vă miraţi poate că mai aveţi sub tălpi o bucată de Românie, pe care încă nu a furat-o nimeni. Încercaţi să nu mai priviţi escrocheriile voastre ca pe o manoperă de  nobleţe, ca pe o artă a inventivităţii  şi spiritului creativ, în realitate este tot o hoţie care ne slăbeşte pe noi toţi, odată cu fiecare tun pe care-l daţi. Tot ceea ce faceţi ne vorbeşte despre nişte furturi care strivesc orice formă de viaţă decenţă, îngroapă bunul-simţ şi respectul pentru semenii voştri.  Şi, în cele din urmă, de la o zi la alta, distrug o ţară.
De peste 20 de ani sunteţi eroii unui spectacol grotesc, în care, sfidând raţiunea şi orice idee de civilizaţie, aţi mâncat totul precum nişte carii. Aţi mâncat decorul, recuzita, întreaga butaforie, aţi sfâşiat cortina şi aţi ajuns la duşumeaua scenei pe care, ca-ntr-un joc cu batistuţa, o înjumătaţiţi  lacom,  fără remuşcări, în numele interesului de clan. Pe mulţi dintre voi, cei care ne gratulati cu sfidarea voastră,  aş fi gata să vă înţeleg atâta timp cât o bună parte încă nu aţi fost prinşi, iar unii dintre cei care au picat,  şi au ajuns la “bibliotecă” scriindu-şi lucrările ştiinţifice, îşi păstrează averile neatinse prin conturi străine de România, în saltele, prin cutii de valori îngropate, prin şifonierele soacrelor sau ale amantelor.  Justiţia de la televizor ne-a arătat doar uşile DNA-ului închizându-se şi deschizându-se precipitat, a zornăit cătuşe şi a vehiculat  ani de pedepse, dar ne-a spus prea puţin sau deloc despre cât s-a recuperat din cei aproape jumătate de milliard care au “însufleţit” corupţia numai în 2015. S-au raportat producţii record de arestări, puşcăriile s-au înnobilat cu sânge albastru de oameni politici şi de mahări pe la instituţii de stat, chiar şi cu unii magistraţi care au sărit gardul Codului penal.  Prin faţă ne-au trecut zerourile averilor voastre şi analiştii corupţiei au realizat instantaneu conversia în spitale renovate şi utilate, în şcoli echipate, şi-n kilometri de autostradă, pe care le-am fi putut avea, făcându-ne să inţelegem mai bine că noi ceilalţi suntem doar nişte amărâţi săraci în ţara “voastră” bogată… 
Sunteţi malefici, recunosc. Dar mai aveţi o şansă.  Nu uitaţi ce v-am cerut. Un armistiţiu de un an. Poate în primăvara viitoare, pe vremea asta, sunteti  în continuare liberi. Aţi putea dormi liniştiţi, aţi fi în mijlocul familiilor voastre şi bilanţul DNA-ului ar fi doar o ştire mitraliată la grămadă, printre alte ştiri mici. Dacă iese bine, poate mai facem un “act adiţional” pentru încă un an. Dacă nu, n-am să vă plâng de milă. Ba chiar am să mă bucur că ne “îmbogăţim” cu un hoţ mai puţin.

5 comentarii:

  1. Unde sunt elevii de altadata ?
    http://www.replicaonline.ro/scandal-cat-casa-poporului-la-liceul-ovidius-elevii-nu-mai-recunosc-regulamentul-scolii-270008/

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.humanitas.ro/files/media/cum-gandesc-politicienii.pdf

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.cotidianul.ro/diaspora-copilul-abuzat-al-romaniei-287059/

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.ordinea.ro/olandezii-care-au-extins-plajele-au-mai-tepuit-o-firma-romaneasca-nici-traian-petrescu-nu-si-a-primit-banii-de-la-van-oord/

    RăspundețiȘtergere
  5. https://www.mangalianews.ro/2018/12/un-centenar-ratat/

    RăspundețiȘtergere