Faptele de vitejie ale poliţistului Marian Godină de la “rutiera”
IPJ-ului braşovean au entuziasmat o ţară întreagă. Hâtru şi incoruptibil în
părţi egale, prietenos cu legea şi aplicarea ei ad-litteram, indiferent de cine răsuceşte volanul, agentul
s-a dovedit a fi un “haiduc” al zilelor noastre care ia de la ăi mari şi
dă celor mulţi şi necăjiţi. Celor şicanaţi de multe ori de
abuzuri şi interpretări ale legilor trunchiate şi deformate de cumetrii şi
relaţii la nivel înalt.
Aceştia din urmă,
“necăjiţii”, încrezători că se mai poate schimba ceva în bine în Poliţia
română, savurează orice act justiţiar al poliţistului braşovean şi văd în agent
o felie din “pâinea lui Dumnezeu”. Iar dincolo de metafora în sine, un semn că binecunoscuta
Lege a lui O(h)m, care a guvernat ani buni în România, ar trebui abrogată odată
cu alinierea la legislaţia europeană. Din
mulţimea de fani pe care Godină îi are, fiecare dintre ei ar putea aduce câte un
vot pentru schimbarea mentalităţii în Poliţia română, pentru însănătoşirea ei. În afara amuzamentului generat de povestirile
sale, faptele în sine vorbesc de vicii
de conduită şi de abordări ce nu au nimic
comun cu legea şi ordinea, despre oameni normali, dar care par nişte ciudaţi.
Desigur, ceea ce se întâmplă nu este normal. Faptul că un poliţist îşi
face datoria pare să fie copleşit de un firesc inocent. Teoretic, şi în bună
măsură şi practic, şi alţi colegi de-ai lui îşi fac treaba fără clopoţei. Fără
postări pe Facebook, fără bloguri în care să depene cu haz istorisiri din trafic,
din birouri şi din dosarele în lucru, din discuţiile cu şefi scorţoşi care aşteaptă
să audă în jurul lor, chiar şi atunci când nu-şi serbează ziua, doar “Să
trăiţi!”. Într-o ţară normal, normalitatea nu “vinde”, nu are priză, şi este
asimilată cu un gest cotidian, firesc, de bun-simţ. Atunci când normalitatea devine
un caz, lucrurile se schimbă.
Poliţia, ca instituţie democratică, a fost creată tocmai pentru a
instaura o normalitate şi a veghea la securitatea acestei normalităţi. Pentru a crea un “ecosistem” în care să putem
trăi civilizat şi să ne vedem fiecare de
treburile noastre, dar în primul rând pentru a fi “egali” în drepturile
fundamentale. Respectul şi decenţa nu implică vreun compromis. Marian Godină
este un poliţist “guraliv” care, având echiparea necesară cu glumiţe şi apetit spre ironie,
pare dispus să facă mişto de viciile sistemului. De acele practici din Poliţie,
dureros de actuale chiar şi acum, dupa 26 de ani de la “schimbare”, în care telefonul,
fix sau mobil, încă mai sugerează, propune, şi, pentru cei mai greu de cap, impune …”să fie bine ca să nu fie rău”, vorba
unui zicător al vremurilor. Normalitatea
lui vorbeşte despre anormalitatea sistemului. Altfel spus, Poliţia poate fi
suspectată că nu este încă o insitituţie normală atâta timp cât aplicarea legii
este pentru unii dintre oamenii săi un motiv de bravadă sau un mijloc de a
irita superiori cu umeri înstelaţi, ajunşi cu timpul prizonieri într-un împăienjeniş
de mişmaşuri şi relaţii. Simpatia de
care se bucură în rândul colegilor săi un poliţist care îşi face treaba, criticând
foarte acid practicile sistemului, poate fi interpretată şi ca un semn că “strigătul”
lui Marian Godină vine din multe alte piepturi
care au stat de multe ori în faţa rafalelor de “sfaturi”, sugestii şi
ordine, nu toate dintre ele conform legii. Aşa se face că protagoniştii bancurilor cu
miliţieni de altădată, în devenirea lor ca poliţişti, au realizat că fără
credibilizarea Poliţiei vor fi din nou nişte eroi…de râs. Iar telefoanele vor
suna în continuare, încercand să bage legea sub chipiu, aşa, neaoş, româneşte,
ca odinioară. Şi, profesional vorbind, multi dintre ei se vor risipi, rămânând
în continuare doar “omu’ lu’ şefu”, într-o insitituţie “inculpată” pentru
derapajele societăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu