„Regele a murit! ...Trăiască bufonii!”

Nu înțeleg de ce este atâta concurență pe posturile de rege și împărat național și, respectiv, internațional al romilor când încă mai sunt libere, spre exemplu, cele de Ayatolah, Voievod,  Papă sau  „El lider maximo”.

  Poate doar datorită faptului că nuanța princiară a celor două demnități suverane a avut mai multă rezonanță în mintea unei etnii prea puțin școlită și obsesiv bolnavă de titluri, dar mă gândesc că și celelalte amintite, exprimând deopotrivă putere, forță și respect din partea milioanelor de supuși,  ar da bine într-un CV, sau să fie scris pe ecusonul unui șef de comunitate, cu sau fără „de pretutindeni”. Mascarada numirilor în funcții nobiliare, căci demnități să le spun ar fi aproape blasfemie, are în ea pe alocuri o suculentă doză de hilar și poate fi asimilată acum, pe perioada verii, cu un spectacol de vacanță, încercând privitorul să treacă prin mai multe stări. Chiar dacă eroii telenovelei sunt serioși și pe alocuri încruntați în ceea ce fac, trăindu-și solemn clipa de glorie, această nostimă tevatură aruncă mantia de  penibil pe umerii „altețelor” sale, ale supușilor care savurează istoricul moment și, în general, peste o comunitate în care, mulți dintre ei, rupți în abajur și călărind gunoaiele de la limita dintre om și alte viețuitoare ar avea nevoie de mai multă educație în care să se învețe și altceva în afară de istoria recentă a regilor țigani din România.

Foarte sensibilă la nuanțele mai acute ale unor critici sau observații ce țin de lipsa de cultură, ori de opulența unor lideri în replică la mizeria subumană în care-și duc traiul cei mai mulți dintre romi, gata să sesizeze comitete și comiții pentru combaterea discriminării, țiganii s-au dat în stambă din nou punând în scenă un spectacol grotesc țesut în jurul unui eveniment nefericit cum a fost moartea lui Florin Cioabă. Scrupuloși când vine vorba de legile lor care așează apele și fumul după precepte vechi de când lumea, romii nu și-au trădat apucăturile în care scandalul este, ca de obicei, miezul problemei, indiferent că este vorba de înmormântare, de nuntă sau de  botez. Numai că din partea unor lideri ai acestei comunități, având ei darul de a meșteșugi nu doar  cuprul la cald , dar și vorbele cât să apară în ochii celorlalți de-ai lor niște învățați, și dorindu-și a fi nu doar un calup de masă electorală, am fi așteptat parcă mai mult, eventual niște decență și bun-simț. O decență care nu se măsoară în salbe și-n cocoșei de aur și nici în turnulețele coroanelor regale confecționate de aurarii pricepuți din neam, și care nu vehiculează titluri și averi precum sutele de euroi pe ritmuri de salamanea.

          Autoînscăunările liderilor etniei romilor păstrează formatul clasic al unui stil de viață cu contraste frapante, de la palate la bordeie și de la BMW-uri la căruță și cort, cu tot cu ceaun.  Subminat la tot pasul de lipsa de educație a unei covârșitoare majorități, care continuă să se simtă  ponegrită din pricina culorii pielii când de fapt lucrurile nu stau deloc așa,   modul acesta de viață este chiar el cheia unei marginalizări și a unei atitudini deplorabile din partea populației majoritare și, în egală măsură, din partea comunității internaționale. În pofida numeroaselor episoade de „țigănie” care virusează în special societatea românească, dar și multe state europene, acest fel de a trăi, clamat în numele unor obiceiuri și tradiții de o specificitate aparte, este departe de a fi considerat ca făcând parte dintr-un proces de integrare, atât de dorit de lideri și ONG-urile de profil. Mântuirea prin educație, cale de urmat pentru orice pământean, nu alterează spiritul unei nații, ci ajută la o poziționare corectă în context. Atât de necesară într-o epocă modernă în care titlul de rege nu „cadrează” cu sărăcia lucie a multora dintre supuși  și aduce mai mult a feudalism timpuriu.

          Dar, pe moment, savurând momentul dulce-acrișor al gâlcevei rregale, am putea spune ”Regele a murit! Trăiască bufonii!”