Corupția a dezvoltat o “tulpină” rezistentă în România

Știrile săptămânii  bat monedă pe descoperirea  senzațională a apei calde și a mersului pe jos: Bunăoară, în România, un stat situat pe Bulevardul Europa, într-o casă aflată în renovare de mai bine de 25 de ani,  au fost descoperite urme de corupție în apa potabilă, iar probele de aer prelevate din interiorul și imediata sa vecinătate au pus în evidență existența unor contaminări  cu mult peste media inadmisibilă (!).
Chiar dacă specialiștii ne  asigură că situația este sub control, românii se tem că viața lor este expusă  acestor reale aminențări.  Prin voci autorizate, reprezentanții autorităților competente au informat în repetate rânduri că se fac eforturi, că rezultatele sunt palpabile și, ca să rezum fără a mă abate prea mult de la esența numeroaselor comunicate liniștitoare, că  „încă nu e chiar atât de dramatic”. Cu toate acestea, Mercurialul șpăgilor suferă convulsii  dramatice, imposibil de controlat. În aceste condiții, de la românul de rând până la cei aflați în funcții de conducere,  există o reală preocupare de a fi cât de cât la curent cu îndatoririle  care țin de categoria ”micilor atenții”, a obligațiilor  „în numele unui așa zis bun-simț”, a datoriilor față de cei care te-au ajutat ”să crești”, a legilor nescrise respectate cu sfințenie, mai mult decât cele scrise care poartă niște numere banale și sunt foarte ușor de încurcat  între ele. Și de eludat.  O țară fără legi nu poate fi guvernată, aducând mai degrabă a bantustan sau haită. O societate cu legi aliniate disciplinat în coduri, dar călcate în picioare sistematic în stradă  este o  iluzie ca un drog ușor că totul este pus la punct. Dar punctul face parte dintr-o suspensie care, în realitate, trădează o profundă criză morală stăpânită de permisivul „totul e posibil”. 

         Recenta condamnare a lui Adrian Năstase în dosarul „Zambaccian” are la bază, la fel ca și cea precedenta dată în „Trofeul calității”, actele de corupție săvârșite de fostul premier. Iertată-mi fie ignoranța, poate vecină cu resemnarea, dar știrea este prea săracă în senzațional. Odată intrat în vene, virusul este imposibil de controlat, fiind o chestiune de timp ca, beneficiind de o circulație liberă în interiorul societății, mai devreme sau mai târziu, să afecteze toate palierele sale. De la conducători mai mari sau mai mici, de la miniștri, parlamentari și „mahări” de insitituții până la asistenta care își lasă telenovela pe foc pentru a face o injecție sau ultimul gropar care coboară mortul în pământ, conjugările lui „a da” șiœ”a lua” sunt aceleași. Pe fondul unui sistem imunitar șubrezit efectele sunt devastatoare. 

         La un alt nivel, fără a fi ajuns încă la performanțele lui Adrian Năstase în materie de foloase necuvenite, învățătoarea Dana Blându din București a mai tras o palmă pe obrazul învățământului românesc. „Crăciunița” de la Școala 10 din Capitală, contaminată irevocabil de vi(ru)sul de a deveni prima învățătoare din România ajunsă în Top 300, nu folosește batista și nici nu pune mâna la gură când tușește coruptiv, deși are pe mână educația și abc-ul moralității pentru o grupă de copii sănătoși. Discuțiile cu părinții sunt „boala” curată și pentru ei, iar mercantilismul cu care doamna învățătoare tranzacționează sumele de bani,  pentru ea și pentru colegi, o recomandă ca fiind responsabilă cu bunul mers al activității în unitatea școlară, nu doar after school, ba chiar și ...in school.

         Nu sunt singurele exemple. Cererea este tot mai agresivă, iar oferta încearcă să țină pasul asimilând totul cu o formă de existență sau de progres. Mecanismele sunt înțepenite, iar cele două pârghii prin care puteam muta decisiv sunt  imobile: legea nu are efectul descurajant scontat, iar școala este bântuită deœ”troieni” care,  în multe cazuri, alterează educația bunului-simț. Aflați la limita dintre epidemie și pandemie trebuie să căutăm soluțiile în noi. Și, preferabil, să le găsim!