Compunere despre oameni și brazi

Aura are lacrimi înghețate. Și gradul de locotenent luat cu ea între patru scânduri.  Adrian are sufletul zdrobit de-a binelea.  16.000 de ore de zbor și titlul de erou. Pare bogat cu o așa “avere”. De-acum nu va mai trebui să zboare. Radu de la Interne are onoare.  Zice el. Dar noi, mulți dintre noi, avem oroare.

De el și de onoarea lui . Sugerată  de unii și de alții pentru a nu afecta periculos spre  iremediabil rattingul de partid și (im)portanța coaliției. Organele lui (de la) interne nu sunt lezate vital. Declarații au fost și vor mai fi. El suferă doar cu comunicarea. I se prescrie repaos total.  Poate fi resuscitat și rămâne în galeria cu variante a partidului. Mâine ar putea fi “localizat” la Educație sau la Agricultură. Aleodor a plecat. Radu de la Fundeni are pacienți de văzut  la vizită. Căderea cu avionul nu este o scuză pentru a lipsi de la căpătâiul unui bolnav. Argentin are remușcări. A făcut el ceva, dar vroia să facă mai mult. Se simte vinovat că nu a ajuns mai devreme. Poate el să-și dea demisia de salvator? Nu, oamenii simpli au alte comandamente. Viața este singura lor doctrină.  

Burlui e mulțumit.  Dar fură din citatele altora și ni le servește nouă, un pic poznaș.  Iarna nu-i ca vara. Dacă avionul ar fi căzut în cămara lui el ar fi ajuns primul acolo. Și poate chiar în mai puțin de cinci ore. Opriș nu se vede. Și nici nu (ni) se arată. Ceață. Nu poate fi localizat cu precizie pentru că nu are GPS-ul activat. Și apoi, e an de alegeri. Data lor se știe cu precizie în grade, minute și secunde. Ar fi un moment delicat să fie decuplat de la comandă chiar acum. Ramona nu transportă nicio știre. Nu are, nu vrea, nu crede (de cuviință). Răzvan va fi operat luni. A pierdut prea mult sânge. Dar nu și speranța. Apoi va zbura din nou. Adrian, mentorul lui, l-a învățat tot: cum se zboară, cum se moare. Ce ar mai fi de știut? Ziana și Raluca aleargă prin zăpadă. Să le ducă răniților viață din rucsacul lor. Avioanele cad și la zero grade. Zăpada e mare. Cât o decizie bună. Zăpada este singura certitudine. La șes, prin birouri capitonate, deciziile sunt mici, foarte mici, spre proaste. Orele sunt mari. Și multe. Timpul a profitat de buimăceala creată și ne-a furat cinci ore și doi oameni. Cu tot cu puls, cu vise, cu ambiții. Victor face un organism. Altul, mai abilitat.  Organismul lor, al celor din avion, a rezistat cu greu. Pe viitor, noul organism ar putea disipa și el din vinile altor organisme.  

În fine, EI, “horenii”. Pun totul pe masă. Îți dau binețe, îți dau haina lor, îți dau viața lor. Încă puțin și vor considera o rușine faptul că ei erau în sat și în pădurea de deasupra lor au murit niște oameni. Ei au (a)dus crucea lor. Vor fi acolo la șapte zile, la 40 de zile, la rânduielile de mai apoi. Undeva în ei, bărbații vor plânge pentru așa mare “năcaz”. Horea ar fi fost mândru de ei. Dar și copiii lor au ce învăța înainte de a-și da votul. Solidaritatea lor nu givrează niciodată. Îmi plac moții. Respect morții. Cinste lor, eroilor! Văzuți sau neștiuți. Care duc viața mai departe ca mod de a fi.   

În Apuseni, iarna plânge cu fulgi mari. E frig și uneori ceață, dar brazii rezistă eroic, în picioare. De ne-ar spune ei …