Economie de piață

Mașina nu merge, ci curge spre semafor dusă de panta bulevardului. E un cârd de mașini care se întinde pe aproape o sută de metri, tăiat la mijloc de o trecere de pietoni. Primul apare tipul cu odorizante de mașină, “huse” de plastic pentru taloane auto și cu ștergătoare de parbriz. Mobil, oferă-n stânga și-n dreapta, dar nu prea are vânzare.
E cu marketingul la el, jovial și disponibil. Urmăresc spectacolul absent, tăbăcit de a nu știu câta reprezentație din fiecare dimineață în drum spre serviciu. El se repede în ștergătorul șoferului, îl ridică și-mi spune că “mult nu o mai duce, deja e franjuri”. Se oferă să-l schimbe pe loc. Până să zic că nu e nevoie, că nu stau în loc de asta, că n-am bani la mine … Unul dintre ștergătoare este deja schimbat. Mai avansăm cinci metri și ne prinde un nou stop. Dă jos și celălalt ștergător și pune în țeapă o lamă nouă. “Ia dă-i una, de probă”. Curcubee de praf colorează  parbrizul. “Cât face?”, îl întreb. “Ești primul client, șefu’ . Dă și mata 60 de lei și facem amândoi un chilipir”. “Nu, asta nu, …nici nu am atât, …ia-ți-le înapoi”. Mai coborâm cinci metri. El - după mine. “Dai cât vrei. 30 e bine?” Scot 20 de lei, îi dau 15 și scap de el. Dar am ștergătoare noi. Se vede cam la fel. Ba nu, sunt rău, e un pic de ceață și ziua încă nu s-a trezit de-a binelea. Aproape de stop, apare și cel de-al doilea. Invalid. Un picior și jumătate. Reazemă în cârje între cele două șiruri de mașini. La fel: jovial, disponibil. Ici-colo, câte-un geam coborât, câte-o monedă sau o bancnota “mică”. Clepsidra semaforului mestecă ultimele secunde de roșu. Scăpăm din vama intersecției și plecăm fiecare pe drumul lui.  

…După-amiază, la ora când începe să miroasă a înserare, mă duc spre mașina mea cu ștergătoare noi, parcată pe o străduță din jungla pieței. Figuri cunoscute. Ședința lor se ține  în jurul unei tarabe de ziare de pe care știrile și can-can-urile doar ce s-au retras. Se împart intersecțiile de a doua zi. În general, fiecare își păstrează pozitiile știute. După prânz, când șchiopul merge la masă, cedează doua ore unui tânăr ars de explozia unei butelii. Îl știu de mai bine de 15 de ani. A scris toata presa despre el. Pe atunci era un erou. Acum pare mulțumit de repartiție. E intersecție mare, cu vad bun, prinzi greu un post acolo. De tarabă se apropie un puști cu un pet de bere la 2,5 litri și un pachet de LM. Le preda ;efului odată cu restul de bani. “Dai și mata un leu?”, întreabă puradelul. “Fir-ați ai dreacu’, numai la cerșeală sunteți toata ziua”, se răstește barosanul la el. “Ia, măi, și tai-o de aici”. Îi dă leul și apoi întreabă: “Tu mâine unde te duci ?” “În pasaj, în centru. Cu orbu’”, mai zice copilul și se întoarce spre furnicarul pieței, “Așa, bine, să stai cu ochii pe el că e la-nceput.  Și să n-aud că ai răcit din nou!”, strigă șef-su’ în urma lui. Apoi rupe gâtul sticlei de bere și trage o gură pe  gât, după care îi ia în primire pe ceilalți care așteaptă noua regie: “ Și voi? Risipeala!”.

S-a mai terminat o zi de muncă. O tură prin piață este doar un part-time. “La negru”, fără venituri declarate.