Niște munți și niște văi - Mic tratat de Geografie morală

Copiind la scară relieful României,  și societatea în care trăim are un relief al său, foarte dinamic în ultima vreme, semn că din acest punct de vedere, al formării lui, evoluțiile încă nu au luat sfârșit. Glaciațiuni și erupții vulcanice, convulsii ale scoarței și fenomene meteorologice majore au configurat un relief variat, ce a dat o spectaculozitate îngrijorătoare societății în care trăim, astfel încât plăcerea și bucuria “turistului” din fiecare dintre noi sunt tot mai agresate.
Relieful moral  a devenit  azi un teritoriu inimaginabil cu 30-40 de ani în urmă când, călători prin Câmpia bunului-simț si eroi ai unei transhumanțe spre comunism în zbor, ne duceam ghiozdanul drumețiilor mai mult gol decât plin. Dar dacă din punct de vedere material și spiritual erau multe privațiuni, măcar se putea vorbi de un nivel acceptabil de educație, de o cotă rezonabilă a bunului-simț si a decenței. Fără a plânge după vremurile deja de mult apuse, nu putem să nu remarcăm evoluția  societății care a dobândit multe găuri negre și a creat adevărate prăpastii, amețitoare hăuri când vine vorba de echilibru și decență și, mai trist decât orice altceva, a învrăjbit  oameni, fără restricții de localitate sau de altitudine.

Cu atât mai grav este atunci când geografia morală a societății este schimonosită nu prin încrețirea scoarței, ci prin îngroșarea obrazului. Și asta la toate nivelurile ei, de la primii oameni din stat și până jos, în strada, sau la nivelul firului de iarbă. Ură, multe patimi, încordare, o zeflemea ieftină, superficialitate și aroganță au devenit forme de relief moral tot mai întâlnite, poate și în idea de a da cadrului un plus de diversitate. Peisajul disputei dintre președinte și premier nu are însă nimic entuziasmant precum o privire aruncată prin locurile unde geografia naturală a României are ceva pitoresc cu adevărat. Este revoltător de-a dreptul cum un prim ministru suspectat de-un plagiat grosolan, dormitând pe o suficiență bolnăvicioasă în timp ce oameni mor pentru că instituțiile pe care le păstorește nu-și fac treaba, a ajuns să ne dea lecții de moralitate sau să își descarce frustrările pe care le are în relația cu președintele, inamicul său din “pactul de coabitare”. Un președinte care, la rândul său, dă și el lecții de etică Occidentului, servind la liber din panseurile sale, care au ca morală “ne vreți medicii, atunci luați și țiganii cu toate relele lor”, de parcă ar fi un pachet la ofertă. Domnule președinte, medicii pleacă pe rupte din țara al  cărei lider sunteți pentru că țara care a cheltuit enorm pentru formarea lor nu este în stare să le asigure un trai pe măsura pregătirii, a aspirațiilor lor și a valorii intrinseci a muncii pe care o depun. Într-o miștocăreală ieftină menită să-l atingă pe  fostul marinar ajuns acum la Cotroceni, Ponta atacă marinarii “specializați” în opinia sa doar în bișniță cu blugi și  incapabili să înțeleagă cum e cu modificările Codului penal,  omițând că, datorită veniturilor pe care le obțin din partea companiilor străine, ei sunt printre puținii români care își mai pot permite un trai decent în România. Partea care intrigă și mai mult este că declarațiile sunt făcute nonșalant, semn că nu mai există o minimă teamă de ridicol, și că orice este permis pentru că nimeni nu răspunde. Fapt încurajator pentru toți subalternii, pentru toți cei care fac afirmații fără să le poată proba, pentru toți cei care nu se feresc să jignească, să denatureze, să fie cinici în modul lor de viață.

… Sunt două fațete ale unei stări de fapt care vorbește despre geografia morală a societății. Discrepanțele au făcut  posibilă apariția unor forme de relief noi, periculoase nu doar ochiului, ci și conviețuirii în acest mediu. De la o zi la alta, descoperim prăpastii care se cască amenințător și realizăm că Masivul dezbinării își împinge piscurile tot mai sus. Iar pe noi toți, geografia morală ne separă unii de alții prin niște munți și niște văi. Abisal!