Infractiunea de opulenta

De-a lungul celor zece ani de mandat, președintele statului nu s-a sfiit să se afișeze la numeroasele țiganiade cu rromi, intrând la horă, stând la pupat de pirande și hlizindu-se cu regi și împărați care se băteau pe burțile aurite că, avându-l pe Băsescu în ogradă, au dat o adevărată lovitură.

E drept, doar de imagine, dar bună și asta pentru emanciparea nației și totodată pentru voturile supușilor de prin palatele României. În definitiv, loviturile nu se dau numai cu fierul vechi, cu cuțitul sau cu furtul de curent, cu camăta sau cu globul vrăjit. Declarat încă dinaintea începerii mandatului său ca fiind un președinte-jucător, Traian Băsescu a fost  mai degrabă doar unul jucăuș,  ales ca șef al statului, dar considerat  de către unii și bulibașă cu juma de normă, din câte se vede, sfătuit prost de consilierii de imagine și, în unele situații, ghidat falimentar de elementarele norme de educație și bun-simț pe care un demnitar al statului, în cazul de față ajuns în cea mai înaltă funcție, trebuie să le aibă. Foamea de popularitate și jocul de picioare i-au purtat pașii pe la multe serbări cu cocoșei zornăitori, ca să nu mai zic de limba ascuțiță și apetența sa de a fi “în toate cele ce sunt” care l-au transformat într-o țintă hulită cu mult patos pentru starea actuală a unei națiuni învrăjbite, cu puține realizări notabile.

Dar nu mi-am propus să fac un portret al președintelui, țara asta având o pleiadă de maeștri, de la Antena 3 până la Realitatea, cât se întinde  toată banda de frecvență a telecomenzii. Mai degrabă, aș insista asupra unui aspect ce ține de o minimă moralitate, de câteva reguli ale decenței și, nu în ultimul rând, de idea de bun-simț, gândindu-mă că poate nu ar fi rău ca în România să existe cu adevărat un Minister al Bunului-Simț care să sancționeze scurgerea implacabilă a societății într-o imensă “gaură neagră”, fără reguli și norme ale echilibrului. Bunăoară, fără a focusa  pe  acuzațiile  “na-na-na” de corupție din “nana”  întâiului om al statului, îndrăznesc să aduc în discuție nefericita cumetrie a celui mai mare luptător cu balaurul corupției și niscaiva dintre exponenții ei. Ce senzație trăiesc și ce au de spus profesorii, doctorii, inginerii și toți intelectualii acestei țări când președintele lor se afișează la poza de grup sau la hăhăiala generalizată alături de oameni care nu au un dram de școală, dar sfidează societatea stând în palate și tronând pe saci cu bani? Ce vor spune oamenii simpli, oamenii care își trăiesc viața modest, fără prim-plan, dar atât de onest când președintele își face baia de mulțime printre oameni certați cu legea, infractori notorii, analfabeți care emană decadență, prost gust și mojicie? Și, nu în ultimul rând,  cum se face că senzorii de opulență ai președintelui n-au declanșat o minimă reacție de recul care să-l protejeze de o expunere condamnabilă? Zi de zi, fără nicio urmă de conștiință a valorilor, a respectului față de norme și educație, Băsescu a consolidat astfel o asociere nefericită, consfințită cu un zâmbet larg spre generos din cale-afară, trădând o atitudine deplorabilă, jenantă pentru un șef de stat, fie el și “jucător”, și atât de lezantă pentru idea de fair-play prezidențial.    

Domnule Traian Băsescu, având  în vedere referatele pe care viața ni le scrie în fiecare zi,  vorbindu-ne despre dumneavoastră, între gestul reflex al alegătorului care v-a dat votul la alegerile în urma cărora ați devenit președinte, acela de a vă apăra și dorința firească de a declanșa insurecția pentru onestitate și lupta împotriva decăderii morale a acestei societăți, eu am să aleg lupta împotriva declarațiilor fanfaronade și salvarea națiunii (și n-am să vărs nicio lacrimă, chiar dacă știu, sau îmi place să cred, că decizia mea v-ar putea afecta).

Domnule Președinte, de la înălțimea biroului de la care scriu aceste rânduri, învestit cu puterea conferită de Constituția României, în calitate de cetățean onest al Republicii pe care chiar dumneavoastră încă o conduceți, vă găsesc vinovat de infracțiunea de complicitate la opulență și sper ca instanțele morale ale acestui stat să-și facă datoria. Din punctul meu de vedere, decizia este DEFINITIVA!