Teama de a fi ridicol

Cu riscul de a vă dezamăgi, de la bun început am să vă spun că nu sunt nici cu ursul Traian, nici cu vulpoiul Victor și nici cu veverița Ioana. Pe alocuri, mă amuz, iar prin celelalte locuri rămase libere în afara lui “pe alocuri” mă întristez și simt în mine o revoltă locală. Și, de asemenea, în afara acestor stări, mă gândesc că după 25 de ani aveam dreptul să pretindem și să avem o clasa politică mai matură, cu lideri autentici, bine “articulați”, fâșneți la minte și abili în guvernanța lor peste țară.

Dar mai întâi de toate, sinceri, de bună credință și între atâtea “curajuri” de a-și asuma responsabilități majore, de a lua cele mai bune decizii, de a fi onești cu misia lor și față de cei pe care-i reprezintă, să-și asume și teama de a fi ridicoli pentru că asta nu e o rușine sau un semn de slăbiciune ci, mai degrabă, în ziua de azi, o virtute. Ba chiar, oricât ar părea de paradoxal, aș spune că teama de ridicol este, în felul ei, o mostră  de curaj.

Nu credeam că, după ce a primit o serioasă lovitură de imagine prin arestarea și inculparea fratelui său, fiind aproape de un KO politic, Traian Băsescu să aibă parte de un balon de oxigen în veșnica sa disputa cu premierul Victor Ponta. De asemenea, nu mă gândeam că acesta din urma să cadă în capcana propriei sale impotențe de a gestiona momentele cheie ale dialogului cu președintele și a unei dezarmante superficialități  în întrevederea  de la Cotroceni, în care parcă se juca Monopolly cu bugetul țării. Ca spectator al unor astfel de dispute, prejudiciat de lipsa de echilibru a protagoniștilor, sunt revoltat și parca aștept ca un judecător suprem să facă dreptate “petentei”  România și oamenilor săi de bun-simț. 

 În timp ce intră în cele mai odioase cumetrii cu indivizi hrăniți din infracționalitate, președintele ne vorbește de lupta împotriva corupției, despre valori și ierarhii în societate, face apel la lege, dar horește nonșalant cu fărădelegea și indivizi de la periferia socității, semn că în ceea ce-l privește nu există câtuși de puțin  teama de fi ridicol. La rândul său, grav șifonat de expunerea în văzul tuturor românilor a gândirii sale economice în spilhosenii cu Bambi brodat în piept, premierul își dă cu mâneca pe la colțul gurii și ne asigură că totul este în parametri. “Care parametrii, domnule  prim-ministru? “ “Lucrăm la ei, mai punem, mai luăm, mai dăm, mai scoatem, …ca la Harvard, nu Ioana?”.  Nici în cazul său, n-am reperat vreo teamă de a fi ridicol.

La nivel înalt, orice eroare este impardonabilă, dar mai întâi de toate este umană. Atâta timp cât este “din suflet”, ca s-o citez pe domnișoara cu banii țării pe mână, asumată și regretată, pentru ca apoi să fie îndreptată, orice astfel de greșeala ar putea fi digerata mai ușor de mulțime, ar putea fi înțeleasă și chiar ar putea solidariza prin franchețea sincerității. Când cei mai importanți oameni politici ai țării se dovedesc a fi doar niște sforari de vorbe, incapabili în a-și recunoaște gafele, când ne privesc pe noi toti ca pe 20 de milioane de termite pe care poți să le “calci” cu declarații mincinoase doar pentru a-ți ascunde vulnerabilitatea și proastele decizii,  este un semn că si noi, la rândul nostru, am ales prost. Poate data viitoare vom fi mai atenți și ne vom alege conducători cu mai multă teama de a fi ridicoli, făcându-ne să-i considerăm niște oameni curajoși,  și nu doar niste ipocriți ca pe cei dinaintea lor.