Acest articol nu conţine nimic despre Băsescu, Ponta sau Iohannis, aşa că nu-l citiţi decât dacă vă este dor de gutui şi de copilărie.
Pentru mulţi dintre noi, copilăria
înseamnă şi gutui la ferestre. Gheme de lână gălbuie strânse între cele două
rânduri de geam şi lăsate acolo ca-ntr-un incubator până când soarele le va da
culoarea supremă. Un marş tăcut de la
verde-pal, costeliv, uşor gălbui, la galben cald-auriu, cu vin-ncoa. Sau o metamorfoză
subtilă de tonuri în timp ce copiii îşi strigă joaca prin curţi, iar bunicii, ţintuiţi
pe prispa casei, măsoara atent arcul de cerc al zilei către cel al nopţii. Gutuile şi-au câştigat locul în istoria
anuală a fructelor, tacit, modest, fără a avea nimic din spectacolul cireşelor,
al pepenilor ori al strugurilor. Dar au rămas acolo, ca mesager de suflet al unei păcătoase nostalgii care ne face
toamnele mai lungi. Şi pe fiecare dintre noi copii, atunci când nu credeam a
mai avea vreodată revelaţia aceasta.
În octombrie, şi nici în noiembrie,
nu ne-am întâlnit. Casa de la ţară este locuită acum de altcineva, iar bunicii
au pierdut şirul arcurilor de peste zi şi trăiesc într-o veşnică noapte. Copiii
s-au făcut mari şi de copilărie amintesc doar dorurile de gutui care-i mai
apucă uneori.
…Prin piaţă, puţinii ţărani de la
oraş îşi trag nasul cu patos, scriu preţuri cu pixul pe cartoanele de la
baxurile de ţigări şi discută despre “iarna
asta”, despre reumatism şi ceai de foi de ceapă sau despre când o saltă pe
Nuţi. Din două-n două tarabe, câte-o prelată de folie anunţă că acolo odihneşte
o grămadă de cartofi gata îngheţaţi sau poate una de ceapă. La intrarea în
micul căuş al pieţei, un raft plin cu lăzi geme sub greutatea fructelor de
lemn, lustruite ireal de mult, dintr-un exces de zel al vânzătorului copleşit dintr-odată
de prea mult timp, lucind de parcă ar fi
date cu Pronto. Gutuile sunt mai musculoase, steroizate, gălbenizate. Ieri, la
deschiderea pieţei, urcaseră la 14 lei kilogramul, după o ascensiune mai ameţitoare
decât cea a francului elveţian. Dar cine are credite în gutui? Poate doar eu,
cât să-mi sting pofta şi dorul de copilărie, ori câteva nostalgii şi-odată cu
ele foamea de un gust dulce-acrişor- înnecăcios. Gutuile de azi au ceva în
neregula. Deşi par operă handmade, nu exclud eventualitatea să găseşti două la
fel chiar în aceeaşi ladă. Încăpute pe mâna unor samsari ai micilor plăceri cu
arome vechi de-o viaţă, ele nu au nimic din “gena” copilăriei, şi târguiala cu
precupeţul acela mustăcios, un individ care pare că stăpâneşte lumea de la
butoanele cântarului, mă revoltă. “Păi astea sunt gutui din Grecia. Ce,
credeaţi că sunt de la noi? “.
Cocotele galbene, scoase la produs
pe tarabe, mă lasă mai rece decât gerul care asistă la discuţia noastră. Nu mai
e loc de nostalgii. Poate doar de-un recviem cântat în surdină până la toamna
ce va veni, în amintirea copilăriei prinsă între două foi de geam,
dulce-acrişor-înnecăcios. În afara pieţei, sub cerul liber, amintirile se ning,
din nou, în toate culorile, fără a mai ţine cont de preţul “unciei” de gutui.
"La muncă, derbedei, că trece anul
RăspundețiȘtergereŞi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, campuri, fabrici."
de Adrian Păunescu
http://www.clubofrome.org/flash/limits_to_growth.html
RăspundețiȘtergere&. / vs.
http://speciali.espresso.repubblica.it/pdf/laudato_si.pdf
http://www.cotidianul.ro/apel-catre-lichele-264733/
RăspundețiȘtergerehttp://cartelanisip.ro/wp-content/uploads/2015/07/TEC-20015-Catalogul-Scriitorilor.pdf
RăspundețiȘtergereminunat,parca simt mirosul de gutuie de la fereastra din odaia bunicii!
RăspundețiȘtergere