Noul an a repus iarna în drepturi.
Nu s-a angajat să ne plătească zăpezile de altădată, nici cele de anul trecut
rămase restante în decembrie, dar ne-a adus aminte că iarna înseamnă zăpadă şi
frig. Iar la noi, mai mult ca oriunde în lumea asta, ninge “haotic” astfel
încât, dincolo de faptul că ne prinde nepregătiţi – din punct de vedere al datei
din calendar, dar ninge dezordonat, fără nicio noimă şi astfel nepregătirea
noastră devine un status legal. De data asta a nins tenocrat, dar nici aşa nu a fost bine.
După atâtea zăpezi de dreapta, sau
de stânga, ninsoarea asta “apolitică” a produs aceeaşi buimăceală şi
degringoladă în rândul autoritatilor. Evident, în stradă, pe şosele şi
autostrăzi – o mână de şosele cu patru benzi, prin gări şi pe şinele de cale
ferată şi chiar prin aeroporturi, a fost jale. Chiar dacă nu a nins decât dintr-un strănut de front armosferic, a fost
suficient pentru a ne reaminti “dulcea” bramubureală de iarnă din fiecare an. Comandamentele momentului au
fost depăşite pe banda de urgenţă, iar explicaţiile, care mai de care mai puerile
(mama ei de iarna !) nu au întârziat să
apară şi să ne frecţioneze nemulţumirea. Prin unele apartamente s-a dârdâit la
greu, pe culoarele trenurilor s-au creat mici derdeluşuri, avioanele au
tremurat la sol, iar pe străzile şi şoselele patriei a fost o glacială bătaie de joc.
Nu cred că şi-a închipuit cineva că ne va fi mai bine. Nu stăm strălucit
nici din punct de vedere logistic, nici numericeşte vorbind nu suntem pe plus, aşa
că nu aveam de unde atrage binele sau minima decenţă a stării de confort. Nici
cât să ne amăgim aşteptările. Dar de la
an la an, văzând că suntem la rascrucea marilor fronturi atmosferice care ne
perturbă spaţiul aerian autohton, aducătoare
de aer rece şi precipitaţii, realizând că nu ne putem muta cu ţara mai
la vale şi nici nu putem sări din noiembrie direct în aprilie mizam ca macar
bunul simţ să sufere o manevră de resuscitare. Şi toată armata de directoraşi şi şefi de
sector rătăciţi prin comandamentele de deszăpezire, prin prefecturi şi drumuri
judeţene, prin primării şi regii călduţe, depăşiţi de situaţie şi învinşi din nou de strategul General Iarnă să aibă
bruma de decenţă de a-si face “mea culpa”, pe A 4, cu titlu de demisie, după ce
nu şi-au putut salva semenii din calea unei noi umilinţe.
Demult nu mai exista sentimentul de jenă, nu mai există remuşcare, şi niciun
şef însărcinat cu confortul şi civilizaţia vieţilor noastre nu are coşmaruri noaptea pentru că nu ne este bine, iar
compasiunea lor este rostită doar pentru că dă “mumos” în poză. În schimb, aţi remarcat?, s-a îmbogăţit
semnificativ repertoriul de texte şi pretexte în care numai iarna şi zăpada sunt
de vină . Pentru că niciodată nu ne punem în locul “celuilalt”, al celui care
are nevoie de ajutorul nostru, pentru că niciodată nu se întâmplă nimic “grav”,
pentru că asta nu este încă România lucrului bine făcut şi pentru că iarna ninge de sus în jos, şi
niciodată când, cât şi unde vrem noi. Şi, asa, un pic nostalgic, pentru că
zăpezile nu mai sunt cele de altădată, şi nu mai au în ele acei fulgi rotunzi şi
mari plini de bun-simţ, atât cât pentru a ne bucura pe de-a-ntregul de ele.
Bine ai revenit!
RăspundețiȘtergere