de Laurentiu DESPINA

joi, 23 mai 2013

Banchetul – primul “BAC” al verii

          Simulările de “Bac” doar ce au semănat niscaiva panică prin rândul profesorilor și părinților, cum că noul și foarte apropiatul examen al maturității va secera mai ceva ca vântul sălbatic. Poate la fel de dramatic ca-n anii precedenți sau, în unele cazuri, dureros de tăios, nefiind identificată nici în acest an vreo luminiță la cap de tunel / liceu.
Doar ei, protagoniștii, viitori absolvenți de liceu, nu se pierd cu firea și își păstrează doza de optimism asezonată în unele cazuri cu dungi groase de inconștiență. Pentru mulți dintre ei, examenul la facultate nu este decât un drum la prima librărie pentru a-și procura un dosar, preferabil cu șină, așa că un bacalaureat “minim” este arhisuficient pentru a-și începe deja viața de student. Și, oricum, în aceste zile, nu “Bac”-ul este prioritatea absolută, ci mult mai apropiatul banchet de absolvire a liceului, un party fițos, la care nu te-ntreabă nimeni cu ce ai rămas de pe vremea școlii, nici unde ți-ai băut cafeaua în ultimii patru ani, dar indiscutabil  trebuie să fii și cool, și trendy și “marfă” în același timp, să nu te faci de râs cu țoalele tale, cu ceasul, frizura, coafura, manichiura și mașina din care cobori pe covorul roșu.
           Este momentul lor de glorie, în care de la iluștrii olimpici, modești și abia ridicați de pe manuale și caietele de lucru, până la cei mai gângavi absolvenți, nealterați de fluxul de informație al școlii, păstrați cu mintea proaspătă pentru ampla acțiune de manelizare a țării, toți vor pune de-o băută de poveste și vor celebra “liberarea” de liceu neștiind, sau poate deliberat ignorând, că greul de-abia acum începe. Așa că, în aceste zile, călduroase de vară, precum în compunerile din primele clase, cu zile de școală abia picurate din calendar, undeva la limita dintre vacanță și  ”lasă-mă să te las”, absolvenții sunt cuprinși de o frenezie cum nici tezele nu reușeau să o producă sau, în cazul celor din subsolul clasamentelor, nici amenințarea unei situații de corigență nu le mai dădea frisoane. Balul banchetului este fiesta care încoronează opera, mai mult decât toate referatele și proiectele de până acum , pentru că nu-i ușor să ai de ales localul, să stai cu grija atâtor amănunte care trebuie puse la punct, ori să colinzi o mulțime de magazine de prin mall-uri în căutarea ținutei care să eclipseze concurența, să dea bine cu partenerul și cu ambianța și, totodată, să întoarcă priviri cât mai multe și like-uri pe Facebook.
Dacă la examenul de Bacalaureat camerele de luat vederi vor fi și în acest an de-a dreptul detestate, și mulți se vor fofila așteptând momentul când supraveghetorii clipesc mai prelung, la banchet  ele vor trebui sa surprindă cât mai multe amintiri cu gașca și profii, o elementară bătaie cu frișcă, strigături, dedicații, lansări de lampioane, focuri de artificii,  tombolă, dănțuiala de hore etno-dance,  apusul și asfințitul la pachet, cu tot cu săruturile pasionale de la miezul noptii, un “La mulți ani!”, și un “Și-altădată, și-altădată…”, dar și farsele pe care orice astfel de petrecere care se respectă le are în meniu.
… Banchetul de sfârșit de liceu, primul “Bac” al verii în materie de ținute și fițe, se anunță încă de pe acum o reușită cu promovabilitate de sută la sută. Dar în statisticile Ministerului nu se va ști nimic despre banchet și tare mă tem că “bac”-ul de peste o lună va doini cu mult “of” despre încă o promoție de absolvenți pentru care din nou ne vom întreba ce le vor hărăzi sorții, unde vor ajunge și cum vor construi ei România de mâine. Până atunci însă, muzica DJ!

4 comentarii:

  1. S-a scos treapta a-II-a si s-au concentrat pe "simularea de banchet", ca sa poata functiona economia ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, deja se aude cum duduie. Sau or fi picatii de la "bac"-uri?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eşti într-o uşoară eroare, deşi nu din vina ta. Probabil copiii tăi au absolvit - sau sunt pe cale s-o facă - un liceu "cu pretenţii", sau altfel zis de copii cu părinţi ceva mai avuţi. Dar nu se întâmplă aşa în toate liceele. La ăştia mai amărâţi, la "industriale", banchetul nu reprezintă deloc o prioritate. Lasă că nici BAC-ul nu îi interesează prea tare, dar nici banchetul nu mai e ceva dezirabil. Fie că nu-şi permit, fie că, din blazare, renunţă la organizarea lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. “Study hard what interests you the most in the most undisciplined, irreverent and original manner possible.”
      ― Richard P. Feynman

      Ștergere