Decența se poartă, nu se strigă

Undeva, într-un spital elvețian, de o neutralitate  proverbială, care nu ne va spune niciodată dacă, în afara orelor de vizită, pe acolo se intră cu bon de ordine sau cu șpagă la bodyguarzi,  Regina Ana își trăiește cele mai dureroase și triste zile  ale celui de-al 90-lea an de viață.
Drumul se îngustează implacabil, cu fiecare zi picurată din clepsidră, timpul dându-i o nouă încercare. Chiar și așa, Alteța Sa își “veghează” supușii în tăcere și într-o  cuceritoare demnitate, oriunde s-ar afla ei.  În replică, viața a creat în contul lor un flux de simpatii, de admirație devenită instantaneu veneratie,  la limita cu ceva sacru.   Dar astăzi regalitatea nu mai are în ea decât ceva nostalgic:  românii au ratat ieșirea de pe autostradă și acum nu e decât un sens unic prin mijlocul câmpului.  Așa a sunat alegerea lor, așa au considerat ei sau alții pentru ei; șansa monarhiei a rămas o variantă “istorică” ... și atât. Indiferent de verdictul lor, Regina și-a purtat “coroana” cu o admirabilă discreție, natural, fără fonfleuri și farafastâcuri, înveșmântată într-o regală modestie, zâmbind și învățându-i pe cei care au stat să-i asculte  vorbele și trăirea că viața este frumoasă indiferent de rang, că bunul simț a fost  “inventat” în primul rând pentru oameni și că decența este o stare  ce ne vorbește de un echilibru interior al oamenilor, al unei societăți, în general.  Lecție nescrisă, dată cu zâmbetul pe buze, mereu c-o vorbă bună și radiind înțelepciune și smerenie față de valorile autentice, povața Alteței Sale a picurat liniște și a colorat cu tonuri blânde un colț de lume ireal de temperamentală. 

   ... O lume-n care, în plina căldură și zumzăială estivală, la București, într-un interviu “focus” acordat unei televiziuni, premierul Ponta se împăunează cu “normalizarea” relațiilor instituționale între Guvern și Președinție, făcându-ne să ne întrebăm dacă această normalizare este ... normală sau e doar o excepție. El se arată  încântat de reușita tentativei lui de conciliere cu Traian Băsescu, măcar de formă, în fața “fotografului”, apreciind că joaca de-a șoarecele și pisica, aidoma unor copii de grădiniță, nu dă bine și, în plus, este contraproductivă pentru țară și imaginea ei. “Faptul că cele două instituții nu s-au mai sabotat, că nu a mai fost un război continuu, pentru România a fost un lucru bun”. Revelație ministerială de top, coabitarea celor doua săbii, prea lungi și prea ascuțite uneori, neîncăpând în aceeași teacă, este o performanță care ar putea fi consemnată în CV-ul domnului prim- ministru. Victor Ponta ne vorbește despre cum, atrăgându-și chiar critici din partea unora, și-a călcat pe inimă, pentru binele țării, lăsând de la el, conciliant cum n-a mai fost vreodată, abandonându-și orgoliul într-un colț de birou doar cât să fie bine (cald oricum va fi la vară). Suntem asigurați că “2013 va fi un an mai liniștit și nici 2014 nu va fi un an foarte agitat”. Veștile bune dau buzna peste noi, spunându-ne despre “dregătorii” statului care nu se mai șicanează reciproc și au descoperit un zăcământ cu niscaiva urme de decență. Normalitatea pare a fi însă doar o stare indusă artificial, de conveniență. Este o încercare de a fi altfel decât de obicei până acum.

... Alteța Sa ne învață că bunătatea nu are anotimpuri și ține mult mai mult decât un mandat. O viață-ntreagă. Și, de asemenea că, fiind bunuri de preț în materie de moralitate, cu decența și bunul-simț nu te lauzi niciodată. Pentru că le privești ca pe ceva normal. E drept, doar atunci când fac parte din modul tău de a fi.