România pitorească , dar sfâșiată

Când vii din câmpia Bărăganului , sau chiar mai de departe, de la “înălțimea” autostrăzii A2, simți cum drumul de la Brașov spre nord se încarcă de altitudine și, într-un fel, chiar de atitudine, devenind mai variat și mult mai generos pentru ochiul privitorului.

“Nea Vișinescule, mai zi și mata ceva”

        Cazul Vișinescu a picat la țanc cât să acopere goliciunea vacanței parlamentare și moleșeala politică a unei veri în care doar Traian Băsescu a mai zumzăit ceva și a dansat pe măsură. Un torționar dezlegat pe străzile Bucureștiului, stors de ani, cu glicemia crescută, dar destul de agresiv când este șicanat cu microfoane și întrebări incomode, este un subiect zemos pentru presa care a focalizat instantaneu asupra cazului, dovedindu-se feroce și un pic revanșardă, ca și cum atrocitățile lui Alexandru Vișinescu-fostul comandant din anii ‘50 al Penitenciarului Rm. Sărat-, acum ar fi fost săvârșite și descoperite.

Cum ne furăm căciula în plină vară

           Nu pot să fiu sigur, dar înclin să cred că în buletinele de analiză ale polițiștilor din România, printre iphone-uri și tablete, laptopuri și portofele  ciordite cu sârg de hoții momentului,  nu este raportată ca fiind furată  și căciula învățământului românesc, dar știu sigur că o șterpelim în fiecare zi de ani buni încoace. Așa se face că ea a ajuns să fie un biet fes ponosit și prăfuit, ca să nu zic chiar o căciuliță numai bună de folosit în alte ocazii, în scop …preventiv.

Mi-e dor de-un pepene bun

Printre rafale de ploaie și revărsări de soare, redutele intersecțiilor au căzut sub apăsarea bolovanilor  și au prins gust de pepeni. După roșiile de Giurgiu,  în cronologia verii, pepenii de Dăbuleni au intrat în viețile noastre la “unleudouăzeci” chemându-ne să ne dedulcim natural, fără “”e”-uri de împrumut.

Ţara lui “Bingo cel viteaz” şi a lui “Poker cel iscusit”

         România pregăteşte specialişti în loto, poker, bingo şi pariuri sportive. Reclama este irezistibilă. Bani din nemuncă sunt promişi la tot pasul, astfel încât este greu să-i faci faţă şi să stai deoparte când premii de sute şi chiar milioane de euro se foiesc pe sub nasul românilor. Paradoxal, românul era recunoscut ca un workaholic, disciplinat, sârguincios la locul său de muncă. Dar asta era în urmă cu peste 20 de ani.

Școala de zâmbit

        În ultima vreme, primeam pe mail tot felul de propuneri și idei de afaceri. De crescut iepuri și prepelițe, de cultivat ciuperci și ghimbir,  sau de început o afacere cu produse de curățire, ori cu cosmetice, plus nelipsita agenție de publicitate, portabilă, cu web design cu tot. Am frunzărit mai toate ofertele și nu m-am regăsit în niciuna. Așa că  m-am reorientat. Mi-am făcut o Școală de zâmbit.

Ce credeţi că a înţeles Gigi Becali?

          Nu îndrăznesc să pun la îndoială capacitatea de absorbţie şi procesare a lui Gigi Becali în ceea ce priveşte informaţia, mersul vieţii  pe jos şi jocul întâmplării, idea de lege şi, eventual, măcar în subsidiar, cu-n ultim efort, respectarea ei, precum şi tot ce ţine de universul în care, cu voia Domnului, noi, nişte biete furnici, ne ducem trecerea.

Banchetul – primul “BAC” al verii

          Simulările de “Bac” doar ce au semănat niscaiva panică prin rândul profesorilor și părinților, cum că noul și foarte apropiatul examen al maturității va secera mai ceva ca vântul sălbatic. Poate la fel de dramatic ca-n anii precedenți sau, în unele cazuri, dureros de tăios, nefiind identificată nici în acest an vreo luminiță la cap de tunel / liceu.

Decența se poartă, nu se strigă

Undeva, într-un spital elvețian, de o neutralitate  proverbială, care nu ne va spune niciodată dacă, în afara orelor de vizită, pe acolo se intră cu bon de ordine sau cu șpagă la bodyguarzi,  Regina Ana își trăiește cele mai dureroase și triste zile  ale celui de-al 90-lea an de viață.

De la Romică, pentru domnul ministru Vosganian

          Ultima oară ne-am văzut la întâlnirea de 20 de ani. Unii cu chelii și burți, venerabili domni cu papioane și cravate dezlegate spre dimineață, când cântau “Pușca și cureaua lată”, ele cu umerii goi, îmbracate cu ultima investiție din dresing și cu sclipici în păr. O atmosferă de suflet, cu șampanie picurată pe muzică din anii ‘80, într-o combinație discretă vânt de seară - vânt de primăvară, în părți egale, livrată cu fiecare val care se întorcea la țărm, undeva pe malul mării. Cine mai era ca noi?... Poezia revederii, savurată cu un entuziasm viu colorat de hohote de râs și amintiri din studenție, s-a întins preț de câteva zile, dupa care ecoul s-a prelungit în corespondența pe mail, în yahoo group-ul nostru special creat și reunit din nou, chiar dacă doar virtual, în același amfiteatru.

Ce să mai mâncăm, domnule Mencinicopschi?

      Eram mic și mâncam la greu clasicul parizer cu soia, culegeam dude de pe jos, când mergeam la munci agricole spărgeam ceapa pe un ziar mototolit, iar în armată, între gustare și masa de seară, mai ronțăiam câte un biscuit “vărsat” prin buzunarul vestonului. Și m-am făcut mare. N-am avut probleme cu hematiile, cu glicemia și cu alte “globule” de prin analizele de sânge. Cât despre colesterol, nu mi-a ieșit niciodată din cuvânt .

“Marean” - se serveşte fără hrean

Autoexilat o bună perioadă de timp pe câmpiile Rahovei, printre blocurile  Zăbrăuţilor, Marian Vanghelie a sărit din nou gardul prim-planului politic, descătuşând în natură un nor radioactiv de elucubrații proaspăt culese din panseurile de anul ăsta. Nociv pentru igiena mentală a tinerei generații, dar binevenit pentru adulții care gustă momentele vesele inedite ale primarului “care este”,  el se dovedește a fi la fel de spumos ca odinioară când devora ”almanahe” și era un apropiat al celebrului Goagăl. 

Oameni care nu-şi mai aparţin lor

         Vremurile sunt așa cum sunt. Prin prezența noastră, ca să nu zic prin trecerea noastră, noi le mai colorăm un pic. Le dăm contur, le dăm culoare în obraji, le umezim buzele și așteptăm să (ne) zâmbească. Dar vremurile fac tot ce vor ele, machiate prea strident de noi, stârnindu-ne compasiunea și regretul că pentru vremurile noastre nu găsim un look mai bun. De fapt, altfel spus, nici pentru noi. Oamenii au uitat să zâmbească. Au trecut peste asta și au dat într-un râs tâmp, zgomotos, ireal, nervos, enervant, ieftin, provocat de nimicuri. La rândul lor, vremurile râd și ele de noi, tâmp, zgomotos, ireal,… 

Moartea unor tablouri

           În cele din urmă, știrea care plutea în aer a căzut fără parașută,  accentuând şi mai mult gustul de acru-sălciu resimțit atunci când am aflat de setea de artă a românașilor care au “lucrat” la inventarul Muzeului de artă din Rotterdam. Tablourile lui Matisse și Gaugain au sfârșit în focurile de la Carcaliu, într-un sat tulcean  care, exceptând valoarea inestimabilă a locuitorilor lui, “costă” cât rama tablourilor furate.

Ocaua lui Ponta

             În urmă cu un veac și jumătate, pe când nu era vreme de breaking news și nici Poliția și nici DNA-ul nu zornăiau sirene și cătușe, Cuza obișnuia să pună de câte-un flagrant, coborând deghizat în stradă să vadă cum trăiesc oamenii simpli. Așa se face că, potrivit purtătorului de cuvânt al vremurilor acelea, Dumitru Almaș, în plasă i-a picat un negustor de lactate care, neștiind cine este ţăranul cu care negocia, a încercat să-l ciupească cu ocaua mică. Mai departe, știți povestea, negustorul și-a luat-o rău de tot, i-a fost ridicată autorizația, i s-a-nchis taraba și, de frica domnitorului, o brumă de legalitate și niscaiva cinste tot s-a instalat în popor.

Cartea Întâi (Ține loc și de Manifest)

Prin anii ’90, când în țară încă mai mirosea a sânge și praf de puşcă, România stătea la un ceai cu Brucan încercând să-și găsească drumul, liniştea și să-și vadă viitorul. Pe atunci, nu se inventaseră Zăvorancele, Moculeasca și nici Bianca Drăgușanu nu se lepădase de cravata de pionier ca să-și facă bikini din ea, așa că bătrânul Brucan atingea un rating amețitor cu previziunile lui geo-politico-astrale.

Eu cu mine la talkshow

Aseară, pe la 8, stăteam de vorbă cu mine. Mă întrebam ce naiba mi-a venit cu blogul ăsta, ce urmăresc eu cu el, ce cred că se va întâmpla și alte chestii d-astea. Semn că în mine se instalase deja scena unui talkshow mustind de păreri și argumente, mi-am zis cam așa:

Scandalul, ca formă supremă a emulației

Sunteți pregătiți? Începe preselecția pentru Eurovision 2013

 

Vreme trece, vreme vine, …  Olimpiada europeana a cantecului isi alege finalistii. In Romania, tentatia pare sa devina irezistibila de la an la an  in pofida faptului ca, tot de la an la an, dezamagirile sunt mai crunte. Dupa mai bine de 20 de ani de vremuri noi si cam tot atatea participari la bal, romanii par sa nu fi realizat  ca Eurovisionul nu mai este ce era odata de demult, ori ca entuziasmul premergator competitiei se dilueaza intr-o dezamagire pestilentiala.