Noi și Floriile noi

Sâmbată noapte, colț cu duminică, cu filme interzise minorilor pe canalele cu felinar roșu și luptele voinicilor care își cară pumni în ring, sau în țarcul gladiatorilor. Ce festin!... O nouă sărbătoare de Florii se picură din calendar, așteptând creștinii să-i onoreze tradiția. Ce a mai rămas din ea, ce a mai rămas din creștini... Spectacolul grotesc al pumnilor care desfigurează își taie partea leului, ca de obicei în fiecare seară. Reclama e pe măsură, iar spectacolul nopții geme de plăcere. Show-urile “pumni în cap” se vând bine indiferent de anotimp, aș spune chiar tot mai bine, iar confruntarea greilor este garanția unei lupte dure plină de senzații tari, cu sânge șiroind din arcade și fețe tumefiate, cu priviri duse. E drept, în contrapartidă, sunt și programe tv mult mai pașnice, cu sâni și alte forme voluptoase, dar și pofte carnale adapăte mai mult sau mai puțin la vedere.

 În urmă cu 2000 de ani, restul sunt "zecimale" și nu mai contează, Iisus intra în Ierusalim călare pe un asin, fiind aclamat pentru prima oară ca Împărat. În calea lui se unduiau ramuri de finic și de măslin, astăzi cele de salcie continuând tradiția mai departe și aducând aminte de sărbătoarea florală a renașterii, a primăverii care reînvie totul. Flămândă de circ, de violență și lovituri de ciocan, caravana marii păruieli câștiga voturi, simpatizanți și, deopotrivă, un statut de legitimitate. Un fel de manele ale sportului, cu care pare că se înrudesc, luptele din ring, sau pumni și picioare “la liber”, și-au tăiat partea leului. Invazia violenței este un spectacol în care se descarcă instincte primare și nu mai este loc de altruism, de luciditate și de reculegere. Doar de generozitate se mai poate vorbi, și asta atunci când vine vorba de avalanșa de lovituri. Evoluția și revoluția noastră este întregită de sexy-show-ul cu perdea, dar cu ea ridicată, semn ca libertățile ne-au “împlinit”  pe de-a intregul, dându-ne mai multă culoare în obraji, consemnând o nouă bornă a devenirii noastre. A doua zi, la slujba de Florii, nu vin decât bătrânii și "respectabilii" ăia scorțoși pentru că, neinspirată programare, e pusă duminica și începe prea devreme. Doar spre prânz se amestecă printre ei și mulți ipocriți convinși că dă bine să fii văzut în curtea bisericii la repartiția mlădițelor de salcie și-o coroniță la trei cruci, făcute regulamentar, cu tot cu pioșenie, dar stau mai la umbră, ca să nu le bată soarele în iphone-uri.

În tradiția românilor, a celor care au crescut 2000 de ani privați de luptele greilor într-un desfigurant “care pe care” și acum nu înțeleg avalanșa de violență scăpată de sub control, Floriile continuă să rămână un moment încărcat de profunde semnificații spirituale, închinate toate miracolului vieții și bucuriei de a trăi. Tradiție a ortodoxiei, veche de mai bine de doua milenii, ea ne vorbește de o sărbătoare înălțătoare, de curățenie sufletească, nostimă pe alocuri în ziua de azi când se nasc noi repere ale existenței noastre  și o reprezentație de wrestling  sau una de box ori sex total este și ea însăși o "mare sărbătoare". De rit(ual) nou, însă.