de Laurentiu DESPINA

miercuri, 31 iulie 2013

Cum ne furăm căciula în plină vară

           Nu pot să fiu sigur, dar înclin să cred că în buletinele de analiză ale polițiștilor din România, printre iphone-uri și tablete, laptopuri și portofele  ciordite cu sârg de hoții momentului,  nu este raportată ca fiind furată  și căciula învățământului românesc, dar știu sigur că o șterpelim în fiecare zi de ani buni încoace. Așa se face că ea a ajuns să fie un biet fes ponosit și prăfuit, ca să nu zic chiar o căciuliță numai bună de folosit în alte ocazii, în scop …preventiv.
Învățământul românesc a fost abramburit  cu migală și a ajuns să devină un sistem găunos cu mulți profesori repetenți, și cu mulți corigenți …eminenți. Fabricile de intelectuali numite prețios facultăți, institute și universități au  materie primă din belșug, dar și piese de schimb astfel încât producția de studenți  o bate pe cea de grâu, orz și orzoaică. Desigur, se impune precizarea că mai există și excepții, cu respectul sincer  pentru toți profesorii de nădejde ai învățământului românesc, care au mai rămas pe baricade făcându-și cu profesionalism meseria, și pentru școlile cu adevărat de elită care  țin sus standardul educațional, de la examenul de admitere până la absolvire. Chiar dacă bacalaureatul împarte listele frățește între admiși și respinși, se găsește loc pentru toți tinerii care își doresc o diplomă de licență. Că s-au înmulțit politologii care fac cafele și trag de mop, sau că puzderie de ingineri aranjeaza biscuiții și napolitanele pe rafturile supermarketurilor, ori că medicii împart pliante cu medicamentele viitorului, asta e altceva. Studenții facultează, universitățile cursează, și România duduie de specialiști.
Și totuși, apropo de faza cu căciula furată. Admiterea în învățământul universitar devine, de la an la an, o simplă formalitate. Spre deosebire de anii ‘80 când un examen la facultate storcea candidații până când scotea tot ce era mai bun din ei, astăzi  admiterea pe bază de dosar sau interviu  este la ordinea zilei, iar facultăți cu specializări de impact de la  Universitate sau din Politehnică, spre exemplu, îndeasă pe lista admișilor, cu sau fără taxă, mai tot ce le trece pragul. Cu asemenea compromisuri făcute încă din start, nu se mai poate vorbi de o elită studențească, de un standard educațional, și nici de un proces de învătțământ cu adevărat competitiv. Bunaoară, ștacheta a coborât incredibil, încât nici nu mai știi dacă nu cumva este trasată pe asfalt și astfel orice trecător poate deveni student.
În domeniul învățământului tehnic sunt facultăți care dau examen și altele care culeg ce rămâne. Pentru mai multă siguranță, cei care susțin examen la unele facultăți  își depun dosarul și la cele unde admiterea se face în baza unui interviu formal, notat de profesorii casei. Dar nu am înțeles cum e posibil ca un candidat care susține examen la o facultate și obtine o medie între primele cinci să fie pe locul 200 la facultatea cealaltă, la care a mai aplicat, și unde  s-a dat admitere pe bază de interviu. Criteriile nu mai au nimic obiectiv în ele și astfel, facultățile fără clienți par a oferi un bonus candidaților care au performat doar luând o notă de promovare la bacalaureat. În astfel de cazuri, doza de subiectivism poate dăuna grav învațământului universitar românesc. Și încă una, tare de tot. La Drept, nu mai contează la ce Universitate, dar în România “științifică” de azi, se  intră cu nota 1 la examen (simplă prezență în sală) , dar având o medie bunicică la bacalaureat. Ce va face viitorul absolvent  de Drept care beneficiază de acest wild-card al unui examen nu foarte …drept? Va deveni un procuror de nădejde al sistemului, sau poate va fi un judecător care va împărți dreptatea cu praful de pe talerele  Justiției. Dar este oare vina candidaților sau a sistemului care nu mai are criterii solide și ierarhii corecte?
 Sub masca unei oferte educaționale foarte  generoase, învățământul universitar este într-o goană nebună pentru a-și asigura finanțarea, lăsând garda nepermis de jos și facilitând erodarea imaginii sale prin accesul multor neaveniți  sau a celor care profită de lipsa unor criterii obiective. De câțiva ani buni, când vine vorba despre învățământul universitar românesc  se simte în ton o unda peiorativă care submineaza acest domeniu cu un rol fundamental într-o țară civilizată. Iar veștile despre vreun profesor cu buzunare insuficient de încăpătoare pentru teancurile de euroi ale blătuitorilor nu fac decât să decribilizeze iremediabil ideea de ținută academică a Almei Mater. Urmând acest trend, atelierele de croitorie și firmele de închirieri de costumații  vor avea o susținută activitate în fiecare vară pentru a asigura robele zecilor de mii de absolvenți de învățământ superior. Dar, în realitate, “atât de inferior”.

4 comentarii:

  1. QED:
    http://www.telegrafonline.ro/1375218000/articol/241703/rectorul_de_la_8222ovidius8221_retinut_pentru_luare_de_mita.html

    RăspundețiȘtergere
  2. http://cartelanisip.ro/wp-content/gallery/tec-d6/tec2013-d6-07.jpg

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-a-fost-exmatriculata-de-la-doctoratul-militar-219578/

    RăspundețiȘtergere
  4. No comment:
    http://jurnalul.ro/stiri/observator/organizatia-mondiala-a-muncii-in-romania-15-dintre-tineri-sunt-prea-educati-procentul-e-mai-mare-decat-in-marea-britanie-sau-germania-649401.html

    RăspundețiȘtergere