În urmă cu aproape o lună eram într-o casierie a
RDS-ului când m-am întâlnit cu doi prieteni, soț și soție, reveniți acasă din
Italia. Ne-am bucurat de revedere, am sporovăit noi ceva amintiri, ei mi-au
povestit că s-au întors în țară pentru că acolo se umpluse de români, iar eu
le-am povestit ce și cum mai e pe “acasă”. La despărțire, a rămas să ne mai
auzim la un telefon, am făcut schimb de numere, ...”Sau pe Facebook”, zice ea.
“Aaa, nu, eu nu am Facebook”, am spus eu. “Cum? Nu ai Facebook? Știi cum se
spune…“, și mi s-a părut că, pentru o clipă, toată coada plătitorilor a înțepenit,
că timpul s-a “descărcat” de ultima secundă și totul s-a oprit în loc. “Nu, nu
am, …și totuși, exist”.