FACEBOOK - Curiozitate, dependență, isterie

În urmă cu aproape o lună eram într-o casierie a RDS-ului când m-am întâlnit cu doi prieteni, soț și soție, reveniți acasă din Italia. Ne-am bucurat de revedere, am sporovăit noi ceva amintiri, ei mi-au povestit că s-au întors în țară pentru că acolo se umpluse de români, iar eu le-am povestit ce și cum mai e pe “acasă”. La despărțire, a rămas să ne mai auzim la un telefon, am făcut schimb de numere, ...”Sau pe Facebook”, zice ea. “Aaa, nu, eu nu am Facebook”, am spus eu. “Cum? Nu ai Facebook? Știi cum se spune…“, și mi s-a părut că, pentru o clipă, toată coada plătitorilor a înțepenit, că timpul s-a “descărcat” de ultima secundă și totul s-a oprit în loc. “Nu, nu am, …și totuși, exist”.

De două săptămâni, am intrat și eu în rândul lumii. Mi-am făcut cont. Curiozitatea m-a învins. Așa că primesc zilnic semințe pe pervazul peretelui care este Facebook. Îmi imaginez în spatele monitorului un hamster care aleargă pe bețele unui tambur pentru ca, tristă soartă, el este condamnat să rămână mereu în același loc, în timp ce coala peretelui se umple cu tot felul de faze, gânduri, poze, replici celebre ale înaintașilor sau în curs de celebrizare ale contemporanilor, apropiați sau aduși de cine știe unde pentru câteva clipe în aceeași stație a timpului. Câini tolăniți într-o inocentă îmbrățișare cu copii de-o șchioapă, pisici insidioase în decolteurile doamnelor, flori, multe flori, câteva kilograme de flori sub formă de coșuri, snopuri, buchete, adunături, desenate corect, cu rouă pe ele și cu tentă de miros, că doar tehnologia a evoluat atât de mult, livrate cu  generozitate cu ocazia evenimentelor, felicitări caligrafiate, bancuri, comentarii, postări de stare, de nestare, de “lună albastră”, aforisme și cugetări, aduceri aminte, introspecții în celebrul și nesecatul puț al gândirii, de la o zi la alta parcă tot mai adânc, apeluri umanitare, chemări la marș, acțiune și reacțiune, invitații reci la tot felul de emisiuni, în care prietenii noștri de “față de carte” cu față de tv își vor da cu părerea, linkuri către o lume mai bună, divorțuri partinice și declarații de dragoste (tot partinică) pentru blonde, poze vechi și poze noi, trăiri distribuite de la unul la altul, să știm și noi ce simte, ce gândește, dacă gândește, prietenul nostru ajuns în peretele nostru prin clasicul ricoșeu mutual “les amis des mon amis, sont mon amis”. Am uitat ceva?

Facebook-ul a intrat în viețile noastre ca un job part-time, neplătit, dar desfășurat cu regularitate, iar uneori, chiar în paralel și cu jobul clasic; pentru cei mai mulți, ațățați cotidian, a devenit un drog “ușor” care produce  o dulce dependență. Ne dă el carne, lapte, ouă, pene și miere? Nu. Ne face el un masaj pe suflet? Ne pune sângele în mișcare și ne elimină bătăturile? Același răspuns. Ne dă zăpada din poartă, negociază un salariu mai bun pentru noi, ne schimbă mobila prin casă și pune cauciurile de iarnă când e cazul? Ne trimite în vacanță, ne plătește întreținerea, ne păzește copiii de grijile de mâine și ne vindeca părinții de bolile prezentului? Nu. Cât de “socializați” suntem descoperind că avem 1384 de prieteni și cât de bine ne simțim când mișună atâtea like-uri prin jurul nostru?  Suntem mai buni? Suntem mai “vii”? Sau suntem mai vulnerabili și ușor de hrănit cu iluzii? Ori totul nu este decât un paleativ al civilizației moderne care ni se “share”-uie prin vene, dând căldură unei clipe pentru ca apoi să devină mai rece decât până atunci? Ce păcat că nu putem strânge mâna unui prieten, ci doar să vedem mâini duios de gingaș fotoșopate, că nu simțim îmbrățișarea și emoția din glas decât într-o melodie, că nu ne bucurăm de zâmbetul lui, ci doar de glumă și spiritul pe care ni le-a trimis,  că nu ne ia pe după umăr, ci ne dă un like “regulamentar”, că nu ne întinde un croissant aburind, ci doar ne arată delicii culinare apetisante și interzise la gust, că nu ne arată răsăritul decât în vederi, că-n locul lui ne vorbește un link și că totul este precum un “Noroc” dat cu mâna stângă, o îmbrățișare spate-n spate sau un sărut din vârful nasului.

         …O jucărie pentru copii de toate vârstele, Facebook-ul a ajuns să “subjuge” cam un miliard de oameni. Și isteria continuă.