De la Romică, pentru domnul ministru Vosganian

          Ultima oară ne-am văzut la întâlnirea de 20 de ani. Unii cu chelii și burți, venerabili domni cu papioane și cravate dezlegate spre dimineață, când cântau “Pușca și cureaua lată”, ele cu umerii goi, îmbracate cu ultima investiție din dresing și cu sclipici în păr. O atmosferă de suflet, cu șampanie picurată pe muzică din anii ‘80, într-o combinație discretă vânt de seară - vânt de primăvară, în părți egale, livrată cu fiecare val care se întorcea la țărm, undeva pe malul mării. Cine mai era ca noi?... Poezia revederii, savurată cu un entuziasm viu colorat de hohote de râs și amintiri din studenție, s-a întins preț de câteva zile, dupa care ecoul s-a prelungit în corespondența pe mail, în yahoo group-ul nostru special creat și reunit din nou, chiar dacă doar virtual, în același amfiteatru.