De la Romică, pentru domnul ministru Vosganian

          Ultima oară ne-am văzut la întâlnirea de 20 de ani. Unii cu chelii și burți, venerabili domni cu papioane și cravate dezlegate spre dimineață, când cântau “Pușca și cureaua lată”, ele cu umerii goi, îmbracate cu ultima investiție din dresing și cu sclipici în păr. O atmosferă de suflet, cu șampanie picurată pe muzică din anii ‘80, într-o combinație discretă vânt de seară - vânt de primăvară, în părți egale, livrată cu fiecare val care se întorcea la țărm, undeva pe malul mării. Cine mai era ca noi?... Poezia revederii, savurată cu un entuziasm viu colorat de hohote de râs și amintiri din studenție, s-a întins preț de câteva zile, dupa care ecoul s-a prelungit în corespondența pe mail, în yahoo group-ul nostru special creat și reunit din nou, chiar dacă doar virtual, în același amfiteatru.

           Glume si glumițe de sezon, cu tematică, sau la liber, replici memorabile pentru micul nostru univers și au destins atmosfera în comunitatea noastră dându-ne impresia că nevoile și grijile vieții nu au card de acces la noi. Totul până în urmă cu câteva săptămâni când un mail s-a insinuat perfid și ne-a reamintit că viața mai are și lovituri perverse. Colegul nostru Romică ne solicita ajutorul întrebând dacă știm de vreun job pe afară, pe undeva, căci în țară nu mai gasea de lucru și, prins fără pregătire de iarnă pe drumul de la 45 la 50, viața îl punea să dea un nou examen. Au trecut câteva zile și ofertele, sugestiile, soluțiile pe care le aștepta Romică nu s-au ivit. Doar ghioceii. Odată cu ei s-a lăsat și tăcerea până când, după alte câteva zile, glumeții grupului au insăilat iarăși subiecte noi de discuție și au întins poantele cât să ajungă în căsuța de mail a fiecăruia. Romică a mai strigat o dată și ne-a spus că, deși a tot căutat, nu a găsit nimic de muncă, dar chiar și așa el încă mai speră. Niciunul dintre noi nu a avut la îndemână bagheta magică și nici jobenul din care să scoatem un loc de muncă, sau măcar o veste bună sub forma unui sfat cu adevărat de folos pentru el.

În fine, zilele trecute, în timp ce citeam despre planurile futuriste ale ministrului Vosganian, Romică a mai picurat un mail. M-am detașat pentru a clipă de planul ministrului economiei, care scăpase hățurile pe tarlaua entuziasmului, vorbind despre relansarea economiei prin investiții în automobilele electrice, tehnologiile 3D și aplicațiile laser, ba chiar și despre industrializarea masivă in zonele rurale, si am citit mailul.  Erau trei tablouri cu ape curgătoare, binecuvântate de un soare generos, în altul o ploaie vie, care parcă îmi stropea hârtiile de pe birou, și un peisaj idilic de inspirație biblică cu o cabană pe marginea unui pârâiaș, toate însoțite de o rugăciune “puternică”, de trimis altor 12 persoane: Se spune că dacă trimiți mai departe mesajul se întâmplă o minune. Și cine este acela care nu are nevoie de minuni...? O  binecuvântare vine la tine sub forma unui nou loc de muncã, o casã, cãsãtorie sau financiar. Nu desconsidera și nu pune întrebãri! Ce mai era de spus? Romică a tras și ultimul cartuș cu praf divin, sperând că rugăciunea virtuală va reuși mai mult decât o pilă, o recomandare sau o Bursă a locurilor de muncă. Cu siguranță, dacă ar fi avut adresa ministrului Vosganian. i-ar fi trimis și lui un mail.

…De-o seamă cu speranțele generației noastre de a ne împlini visul, de a performa și de a aduce oarece progres, relansarea economică este un refren lălăit cu tupeu  de atâția ani în care industria s-a scufundat și sute de mii de locuri de muncă au dispărut. Și astfel, în disperare de cauză, unora nu le-a mai rămas decât rugăciunea virală cu speranța că ea va reuși mai mult decât un CV sau o scrisoare de recomandare. Domnule ministru, stiți, am și eu un coleg, …