Cartea Întâi (Ține loc și de Manifest)

Prin anii ’90, când în țară încă mai mirosea a sânge și praf de puşcă, România stătea la un ceai cu Brucan încercând să-și găsească drumul, liniştea și să-și vadă viitorul. Pe atunci, nu se inventaseră Zăvorancele, Moculeasca și nici Bianca Drăgușanu nu se lepădase de cravata de pionier ca să-și facă bikini din ea, așa că bătrânul Brucan atingea un rating amețitor cu previziunile lui geo-politico-astrale.
Când toți ne doream mai mult ca oricând “o țară ca afară”, seniorul ne-a prescris 20 de ani de post negru, după care aveau să se vadă zorii cu tot cu Soare si pe strada noastră. Am stat cu ochii pe ceas și am tot numărat zilele, lunile și anii; unii au crescut, alții au îmbătrânit, iar mulți s-au retras de pe lumea asta fără să-și mai fi văzut visul cu ochii.

Cred ca în primele zile ale lui ianuarie ‘90, când încă ne mai căutam de gloanțe, de securiști și de drepturi de revendicat, cineva a scăpat hățurile, lanțurile s-au rupt brusc și zalele s-au sfărâmat spre bucuria, frustrarea și răgușeala atâtor ani de comunism strigat, de unii cu obidă, de alții cu patos. Din vârful muntelui pe care românii abia-l escaladaseră cu prețul multor vieți, dar și al unei vieți de mâna a doua, trăită pe furiș, amăgitor, mi-am imaginat cum noii conducători, în euforia momentului, sau poate în lumina indicațiilor care ne urseau calea de urmat, au scăpat bilele din mână. Astăzi , după 23 de ani, încă le mai căutăm și, negăsindu-le, încercăm să înlocuim, să cârpim ce se mai poate, să adaptăm. Tipic românesc. Dar, de exemplu, cu ce am putea substitui educația, valorile, inteligența, bunul-simț?

Brucan a zis să mai trecem la “control” peste 20 de ani. Între timp, magul s-a retras, dar noi ne continuăm căutarea, orbecăind și vânând luminițe, dar negăsind lumina. Bilele or fi ajuns la poalele muntelui, risipindu-se cât vezi cu ochii. Vechii conducători își așteaptă locul în cărțile de istorie, nimeni nu e trecut la index sau nu a devenit “non grata” și, în definitiv, nu asta cred că este cel mai important lucru, viața merge înainte, apocalipsele se tot amână din cauza condițiilor nefavorabile, dar și așa, noi toți ne trecem puțin câte puțin, pierzând din identitate, din înălțime, din ceea ce am vrea să fim și încă nu suntem, ca oameni care formează o nație, un popor.

Cât despre bun-simț, el a devenit o noțiune abstractă, des uzitată și prea puțin regăsită. Acum, aici, este un subiect de blog. Toți cei care îi duceți dorul, care credeți că mai poate face diferența între decență și indecență, care credeți că este și va rămâne mereu setarea de bază a acestei nații pentru a merge mai departe , STRIGAȚI aici!