O dispută româno-maghiară în jurul unei băşici

        În plină efervescență a minorității maghiare din România de a consuma vopseaua pe plăcuțe bilingve și de a-și striga drepturile, musai cu subtitrare (!), meciul de fotbal Ungaria – România, de la Budapesta, vine să mai vânture jarul și să mai perpelească micii (fanatici ai autonomiei). Arborate mai mult sau mai puțin fățiș, cu tentă iredentistă pe alocuri, steagurile Ținutului secuiesc s-au dovedit a fi ultima fâlfâire mai vocală întrucât meciul de la Budapesta nu va avea parte în tribune de steagurile tricolore ale niciuneia dintre cele două țări. 

Chiar dacă spectacolul se joacă cu casa închisă sau, mai precis, niciodată deschisă, urmare a sancțiunii dictate de UEFA federației maghiare, ca meciul să se dispute fără spectatori, poate este mai bine așa păstrând un meci de fotbal în limitele unei confruntări sportive, fără a-i exacerba semnificația și rezultatul. Fără a manipula rivalități și ambiții seculare care, fiind rezultatul unui joc agresiv, plecat prin alunecare și devenit pe parcurs un real derapaj, ies în aut de poartă și faultează grav istoria, geografia, politica și, nu în ultimul rând, elementarul bun-simț atât de necesar în relațiile de vecinătate în secolul 21. Nu de alta, dar Regulamentul competiției nu se negociază cu strigătele de luptă ale  unor grupuri de inițiativă în piața mare și nu este o temă de improvizație care să stârnească etern patimi ardente și răni zgândărite ca un coș puber. Jocul ăsta cere maturitate, ținută decentă și o bună poziționare, ce trebuie să depășească clasicul “pe ei, pe mama lor!”.

Noi îl avem pe Victor, ei pe Viktor. Noi pe Mutu, ei pe Dzudzack, noi București, ei Budapesta (și datorită asemănării onomastice suntem gata să înțelegem vedetele care își încep show-ul de la București cu “Hello, Budapesta”). În fine, noi îl avem pe Băsescu care le mănâcă gulașul de Revelion, chiar în Covasna, acolo unde maghiarii noștri, din piepturile de aramă strigă ambițiile “lor”. Toate astea în timp ce Tokes, vârf împins în celebra echipă ideală a Revoluției, nu mai e printre titulari și, de la o vreme, spune lucruri trăsnite. Aș zice că suntem egali, că meciul se joacă. Un meci jucat cu picioarele, cu capul și “cu inima la trecători”. Suveranitatea grupei, cea pentru care luptăm ca să fim iarăși mondiali la un campionat de fotbal, se joacă acolo, doar pe teren. Piți, pentru noi și frații noștri români de etnie maghiară, ca o autentică dovadă de  comuniune și toleranță, ne dorim sa aveti parte de o victorie “bilingvă”, cu subtitrare încorporată.  Dar victorie să fie! D-aia de trei puncte.