“Marean” - se serveşte fără hrean

Autoexilat o bună perioadă de timp pe câmpiile Rahovei, printre blocurile  Zăbrăuţilor, Marian Vanghelie a sărit din nou gardul prim-planului politic, descătuşând în natură un nor radioactiv de elucubrații proaspăt culese din panseurile de anul ăsta. Nociv pentru igiena mentală a tinerei generații, dar binevenit pentru adulții care gustă momentele vesele inedite ale primarului “care este”,  el se dovedește a fi la fel de spumos ca odinioară când devora ”almanahe” și era un apropiat al celebrului Goagăl. 

Este un semn că cei peste douăzeci de ani petrecuți în avangarda politicii de pe Dâmbovița, cu sclipiri naționale, pe alocuri chiar internaționale, spre bunul mers al universalității, nu i-au afectat gândirea, profunzimea, ascuțimea și forța de percuţie a gândului care, odată scăpat, nu poate lăsa indiferent auditoriul. Dacă Ion Iliescu are darul de a adormi audiența, sau de a smulge timide zâmbete la traducerea bilingvă română - engleză a pildelor sale, edilul de la sectorul 5 este proaspăt, “viu”, incredibil, inegalabil și inepuizabil în același timp. Și asta fără niciun efort.  Nonşalanţa cu care zburdă, aprig contestatar, fin observator al fenomenului și bun mânuitor al drujbei cu care jonglează profilul limbii române îl fac un personaj de a cărui prezență nu ai cum să nu te bucuri. Mă rog, poate în prima fază, să te arăți indignat, dar este doar un impuls de moment al celor care nu au răbdare să asculte prăvălirea de cuvinte până la capăt. O cascadă care inundă totul, emană forță și o capacitate de sinteză cum rareori ne este dat să vedem.

 La recenta reuniune a pesediştilor din sectorul 1, Marean s-a arătat a fi un tip preocupat de preocuparea care-l preocupă, semn că, deși nu pare, el chiar este preocupat de ceva, dar s-a declarat a fi și un tip complicat și ne-a recomandat și nouă să fim la fel de complicați, ca o garanție a eficienței (?!?). Dar oare putem, domnule Vanghelie? Dumneavoastră vă este mai ușor, dar nouă?... Discursul său a ținut locul unui aperitiv binevenit înaintea prânzului, fiind pigmentat cu zâmbete stânjenite din partea colegilor de prezidiu, dar și de o rumoare care pe Marean mai mult l-a incitat să spună totul dintr-o singură suflare. Auzindu-l dezlănțuit, memoria de suflet s-a activat instantaneu, amintindu-ne că micul tribun din menajeria PSD are o anvergură greu de controlat cu instrumentele clasice de măsură, iar prezența lui pe Pământ pare definitiv marcată: ”Soarta mea a fost hotărâtă de destin. Vocea mea se va face auzită oriunde. Și pe sub apă”. Un lider autentic, un mascul alfa al politicii care trebuie să se impună în fața colegilor și celorlalți membri de partid pentru că altfel “te ejaculează”. Obosit să fie din nou genial, Marean și-a încheiat ultima pledoarie întrebându-se cum e posibil ca în societate, în viață, în politică să nu existe niște reguli. Da’ chiar, domnule Vanghelie, apropo de bun-simț, este posibil să nu existe niște reguli elementare? Oricine scapă la microfon ne încearcă vigilența cu șuturi la vinclul gândirii? Sau dacă totuși ele există, cât de cât, pot fi încălcate cu picioarele ca oricare zebră pietonală? 

 ...Dar nu fiți încruntați, în definitiv, acesta este Marean. Se “servește” fără hrean pentru că altfel i-ați strica savoarea.