Acțiunea se petrece în România

        Când politicienii de la București deschid gura se face curent și ușile marilor cancelarii se trântesc. În nasul nostru.

     Moment antologic din anii ‘80, …Umor alb-negru, dar spumos, bun de râs. Octavian Cotescu și Marin Moraru, împreuna pe o bancă. Primul povestește celuilalt un film cu multe personaje care sunt strâns legate între ele, în timp ce al doilea, vădit copleșit de avalanșa de nume și încrengătura de relații, încearcă să pareze și să arate că vizualizează  înțelegând cursul filmului, dar …nu-i chiar așa. Și de aici și comicul situației. “Acțiunea se petrece într-un sat de pescari, asta pentru că, din când în când, pe ecran, apare câte-o lotcă…”

     Treizeci de ani de atunci, un alt film, mai nou, din actualitatea noastră. Raportul Direcției Naționale Anticorupție pentru perioada 2006 – 2012 este un scenariu inspirat din fapte reale, dureros de reale, despre o societate coruptă până la ADN, jucat bine, și premiat de marile cancelarii europene cu “VET’Or” în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen. Același raport vorbește de boli vechi, dar actuale, acutizate și demne de tristețea noastră cotidiană. Contorul infracțiunilor pare să fi scăpat de sub control, contabilizând cam tot atâtea fărădelegi câte flori într-o poieniță cu flori de câmp. Acolo mai este loc de ceva idilic, în raport însă e groasă rău.  Au pus mână de la mână înalți demnitari, dregători de primării, prefecturi și consilii județene, magistrați, directori de companii naționale și instituții publice, polițiști și inspectori ai unor organisme de control care au vehiculat borcanele cu miere până cand n-a mai rămas nimic din ele, semn că ursul din poveste este doar un umil degustător. Corupție în stare pură, de la forme mai agresive, la cele care sapă încet dar sigur la imaginea, stabilitatea, puterea unei țări. Fără nicio ezitare, o dulce insinuare în pântecele unei economii, și așa destul de subredă, minată nonșalant pentru că țara asta încă mai duce la furt, jaf, corupție.

     Numai prejudiciul total estimat în dosarele de fraudă cu fonduri europene este de 36 milioane euro. Sunt o caruță de bani care, chiar dacă ar fi fost folosiți cu cap, nu ar fi cosmetizat o Românie, frumoasă și așa, din naștere, ci ar fi păstrat obrazul unei nații catalogate ca fiind una de hoți care, indiferent de culoare politică, simpatii, profesii și hoby-uri, fură  temeinic și din țară și “de-afară” cu același elan infracțional. Dar fără remușcări! Câteodată, stau și mă întreb, de unde se mai fură, cât mai este spoliată țara asta și dacă nu cumva se fură …”pe datorie”. Președintele dă indicatii, Guvernul are …contraindicații. De două săptămâni, tema Schengen este un inepuizabil subiect de talkshow, de înțepături acide între politicieni, care omit deliberat, dar deranjant până la enervare, că tema fundamentală nu este cine a ratat integrarea, ci faptul că țara asta nu reușește să-și facă ordine în propria-i curte. Dar, asemenea lui Moromete, românul iese la poartă și clevetește, ba chiar mai și amenință ca noi nu avem nevoie de Europa.  Ci doar de banii ei.      

     …“Și, cum vă spuneam, acțiunea filmului se petrece în România,  un leagăn al corupției, asta pentru că, din când în când, pe ecran, apare câte o dubă care aprovizionează arestul și pușcăriile cu sânge proaspăt…”