Moartea unor tablouri

           În cele din urmă, știrea care plutea în aer a căzut fără parașută,  accentuând şi mai mult gustul de acru-sălciu resimțit atunci când am aflat de setea de artă a românașilor care au “lucrat” la inventarul Muzeului de artă din Rotterdam. Tablourile lui Matisse și Gaugain au sfârșit în focurile de la Carcaliu, într-un sat tulcean  care, exceptând valoarea inestimabilă a locuitorilor lui, “costă” cât rama tablourilor furate.
            Desigur, nu e la îndemâna oricui să dea o astfel de lovitură, dar lumea întreagă, și în special noi românii, lezați de încă un pocinog cu care ne-am procopsit la poza de grup vizavi de aderarea în Schengen, nu s-a grăbit să o aprecieze. Școala românească de hoție s-a dovedit a fi bine reprezentată, cu toate că lovitura în sine, demnă de un "Ocean's fourteen”, a stârnit un murmur de dispreț și o reacție unanimă de lehamite universală. Presa internațională a preluat știrea cu doza respectivă de senzațional încorporat și a livrat-o de la New Delhi la Washington și de la Buenos Aires la Sydney conturând prin asta o imagine nașpa de tot pentru noi, românii de bună-credință, de aici, din țară, sau plecați prin cine știe ce colț de lume.

Sincer, am tot sperat că tablourile respective, furate, vândute  sau pur și simplu depozitate în vreun garaj, vor ajunge iarăși acolo unde le este locul, sub ochii privitorilor care vor putea să le aprecieze din nou valoarea și poate chiar istoria recentă, pigmentată cu furtul lor de către niște borfași “de colectie”. Așa, însă, când am auzit că au ars în focurile unui gest necugetat, de o criminalitate condamnabilă, am simțit că au murit nedrept. În condițiile în care atâtea “Rapiri din Serai” și “Caprioare pe malul apei”, “Fete la scăldat” sau “Lalelele cubiste” ale unor zugravi autohtoni  de secol 21 care au vărsat uleiul pe pânză “trăiesc” bine-mersi pe pereții afonilor de pictură. Senzația de jenă m-a încercat iremediabil, biciuit de tristețea că de România se vorbește din nou în culori de un gri apăsător. 

 Nu este o chestiune de PR ci, mai degrabă, atunci când vine vorba despre semenii noștri care au plecat cu arta în cârcă dintr-un muzeu european, ține de o educație precară, de cultul nonvalorii, de o lipsă crasă de bun-simț care are ca rezultat expansiunea fărădelegii. Și, nu în ultimul rând, de replica palidă a unui sistem judiciar falimentar, cam prea european cu niște borfași care, dacă au dat ei iama printre lebedele Vienei și au violat deopotrivă femei și bancomate din Europa-ntreagă, nu s-ar sfii să scoată și  Turnul Eiffel la fier vechi. Asta pentru că, deocamdată, pe Luna nu s-a montat încă yală la ”intrarea” dinspre Pământ.