Deontologia unei bucurii de mamă

Ne cunoaștem de aproape 20 de ani, de pe vremea când împărțeam același birou încercând să deslușim cum e cu marginalul și cu subtitlul, cum să-ți împarți „averea“ din reportofon pentru zilele următoare, cum se dau titlurile cele mai scurte spre inima cititorului, cum să fii concis, explicit și plăcut în același timp, cum să fii acolo unde se „joacă“ meciul, viața, soarta, incendiul, crima, drama, teza și primăvara, după caz. Și, nu în ultimul rând, cum e cu presa scrisă, în general. Irezistibilă ispită pentru doi ingineri ca noi, căzuți în plasa ei, vorbind lumii despre eveniment, cuget și adevăr, cuvinte dintr-o ediție de prin anii `90 a Dicționarului de sentimente și trăiri.Sînziana Ionescu este azi corespondenta Adevărului la Constanța. Cu timpul, drumurile ni s-au despărțit, dar au rămas gândurile nerostite, rândurile scrise deasupra semnăturilor din ziar și veștile despre copii, cu școala și visele lor, de la piesele de Lego până la neliniștile apropiatei admiteri la facultate.

De la Romică, pentru domnul ministru Vosganian

          Ultima oară ne-am văzut la întâlnirea de 20 de ani. Unii cu chelii și burți, venerabili domni cu papioane și cravate dezlegate spre dimineață, când cântau “Pușca și cureaua lată”, ele cu umerii goi, îmbracate cu ultima investiție din dresing și cu sclipici în păr. O atmosferă de suflet, cu șampanie picurată pe muzică din anii ‘80, într-o combinație discretă vânt de seară - vânt de primăvară, în părți egale, livrată cu fiecare val care se întorcea la țărm, undeva pe malul mării. Cine mai era ca noi?... Poezia revederii, savurată cu un entuziasm viu colorat de hohote de râs și amintiri din studenție, s-a întins preț de câteva zile, dupa care ecoul s-a prelungit în corespondența pe mail, în yahoo group-ul nostru special creat și reunit din nou, chiar dacă doar virtual, în același amfiteatru.

“Grija naţională” : Ce salariu are Esca ?

Poate sunt un ignorant, dar în fiecare seară şi, uneori, în weekend, chiar şi după-amiaza,  mi se întâmplă să adorm fără să ştiu ce salariu are Esca. Mă intersectez cu zumzetul muritorilor ca şi mine, preocupaţi  “pe faţă” de ce salariu are prezentatoarea PRO TV-ului şi, recunosc, sunt atât de insensibil vizavi de această nelinişte încât mă minunez cât de rece am devenit, de parca aş fi danez, norvegian sau suedez şi nu un român sadea. Uneori, îmi vine să mă ciupesc de obraji sau, în caz extrem, dacă nu reuşesc să-mi activez nervul curiozităţii, să-mi dau o pereche de palme pentru a mă capacita la grijile zilei şi la chestiunile de acest gen care macină prezentul în procesul de metabolism al vieţii noastre.

FACEBOOK - Curiozitate, dependență, isterie

În urmă cu aproape o lună eram într-o casierie a RDS-ului când m-am întâlnit cu doi prieteni, soț și soție, reveniți acasă din Italia. Ne-am bucurat de revedere, am sporovăit noi ceva amintiri, ei mi-au povestit că s-au întors în țară pentru că acolo se umpluse de români, iar eu le-am povestit ce și cum mai e pe “acasă”. La despărțire, a rămas să ne mai auzim la un telefon, am făcut schimb de numere, ...”Sau pe Facebook”, zice ea. “Aaa, nu, eu nu am Facebook”, am spus eu. “Cum? Nu ai Facebook? Știi cum se spune…“, și mi s-a părut că, pentru o clipă, toată coada plătitorilor a înțepenit, că timpul s-a “descărcat” de ultima secundă și totul s-a oprit în loc. “Nu, nu am, …și totuși, exist”.

Cât de mult (ne) iubim viața?

La grădiniță și în școala primară totul ar fi o compunere ”roză”. Da, noi ne iubim viața pentru că este frumoasă, cu mami, tati și “flatii noștii”, cu bunici, papagali, bichoni și motani, cu vacanțe, pauze și recreații. Mergem să ne spălam pe mâini și când venim la masă totul este pregătit, laptele are aromă de cacao și cele trei sandvishuri sunt  yami-yami. Odată ajunși mai mari, apar și întrebări, revelații, incertitudini, avem primele încercări de a ambala viața căutând o cutie potrivită, un acvariu sau o poienița  în care să ne găsim răspunsul la micile dileme rostogolite odată cu fiecare zi. Asta dacă nu cumva sunt mai multe răspunsuri la aceeași întrebare. Iubiri, examene, fiori de maturitate insinuantă în vârsta noastră, griji în formă incipientă - încă în limitele admisibile, pasiuni ce dau să crape coaja. Da, ne iubim viața, chiar dacă sună banal și, la fel de banal, toți oamenii o au trecută în declarația de avere.

O dispută româno-maghiară în jurul unei băşici

        În plină efervescență a minorității maghiare din România de a consuma vopseaua pe plăcuțe bilingve și de a-și striga drepturile, musai cu subtitrare (!), meciul de fotbal Ungaria – România, de la Budapesta, vine să mai vânture jarul și să mai perpelească micii (fanatici ai autonomiei). Arborate mai mult sau mai puțin fățiș, cu tentă iredentistă pe alocuri, steagurile Ținutului secuiesc s-au dovedit a fi ultima fâlfâire mai vocală întrucât meciul de la Budapesta nu va avea parte în tribune de steagurile tricolore ale niciuneia dintre cele două țări. 

Mazăre cu sos de nimfe şi coadă de sirene

         Turismul estival la Marea Neagră este pentru noi, românii, o perpetuă temă de concurenţă cu vecinii bulgari. Am plecat împreună de la aceleaşi hoteluri, acelaşi ţărm şi aceeaşi expunere solară, dar în ultimii 20 de ani bulgarii ne-au dat clasă câştigând net pariul cu turismul. Staţiunile vecinilor de la sud au căpătat stralucire în dotări, servicii şi ofertă în timp ce ale noastre au evoluat insuficient, prin unele locuri amintind de decorurile şi nostalgia Cellei Serghi şi păstrând, metaforic vorbind, chiar “Pânza de paianjen”.