Apel către hoţii acestei naţiuni

Domnilor, vă scriu aceste rânduri fiind încă sub impactul recentului bilanţ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Festivismul şi entuziasmul care au plutit în aer  au ridicat  din prezidiu două chestiuni de reţinut într -un ecou unanim: DNA-ul combate bine, aşa că are cu ce se lăuda şi-şi merită felicitările pentru replica dată în 2015, dar la fel de adevărat este că şi corupţia este mai hulpavă ca oricând.

Poliţistul “haiduc”

Faptele de vitejie ale poliţistului Marian Godină de la “rutiera” IPJ-ului braşovean au entuziasmat o ţară întreagă. Hâtru şi incoruptibil în părţi egale, prietenos cu legea şi aplicarea ei ad-litteram, indiferent de cine răsuceşte volanul,  agentul  s-a dovedit a fi un “haiduc” al zilelor noastre care ia de la ăi mari şi dă celor mulţi şi necăjiţi. Celor şicanaţi de multe ori de abuzuri şi interpretări ale legilor trunchiate şi deformate de cumetrii şi relaţii la nivel  înalt.

Zăpada "tehnocrată"

Noul an a repus iarna în drepturi. Nu s-a angajat să ne plătească zăpezile de altădată, nici cele de anul trecut rămase restante în decembrie, dar ne-a adus aminte că iarna înseamnă zăpadă şi frig. Iar la noi, mai mult ca oriunde în lumea asta, ninge “haotic” astfel încât, dincolo de faptul că ne prinde nepregătiţi – din punct de vedere al datei din calendar, dar ninge dezordonat, fără nicio noimă şi astfel nepregătirea noastră devine un status legal. De data asta a nins tenocrat, dar  nici aşa nu a fost bine.

Recviem pentru o gutuie

Acest articol nu conţine nimic despre Băsescu, Ponta sau Iohannis, aşa că nu-l citiţi decât dacă vă este  dor de gutui şi de copilărie.

Pentru mulţi dintre noi, copilăria înseamnă şi gutui la ferestre. Gheme de lână gălbuie strânse între cele două rânduri de geam şi lăsate acolo ca-ntr-un incubator până când soarele le va da culoarea supremă.  Un marş tăcut de la verde-pal, costeliv, uşor gălbui, la galben cald-auriu, cu vin-ncoa. Sau o metamorfoză subtilă de tonuri în timp ce copiii îşi strigă joaca prin curţi, iar bunicii, ţintuiţi pe prispa casei, măsoara atent arcul de cerc al zilei către cel al nopţii.  Gutuile şi-au câştigat locul în istoria anuală a fructelor, tacit, modest, fără a avea nimic din spectacolul cireşelor, al pepenilor ori al strugurilor. Dar au rămas acolo, ca mesager de suflet  al unei păcătoase nostalgii care ne face toamnele mai lungi. Şi pe fiecare dintre noi copii, atunci când nu credeam a mai avea vreodată revelaţia aceasta.

Tupeu de “gagic”

  Ce ţi-e şi cu oamenii ăştia!... În septembrie trecut, când Ponta îşi făcea vânt spre Cotroceni,  Radu “El Comandante” Mazăre descindea pe Stadionul Naţional purtat din priviri de gingaşele amazoane cu beretă roşie, pentru a aduce preşedintelui său prinosul de susţinere şi recunoştinţă.

O Românie, două realități, trei “antene”

Știu, pare incredibil ca duminică după-amiază, pe la ora 5, când afară sunt 40 de grade și Soarele face gaură în asfalt și-n pălăriile pensionarilor, o cohortă de oameni dispuși să fie îmbrobodiți cu minciuni și sentimentalisme ieftine să poată fi pusă în mișcare pentru a-și face plimbarea  de voie, cu tot cu siesta inclusă în ea.

Teama de a fi ridicol

Cu riscul de a vă dezamăgi, de la bun început am să vă spun că nu sunt nici cu ursul Traian, nici cu vulpoiul Victor și nici cu veverița Ioana. Pe alocuri, mă amuz, iar prin celelalte locuri rămase libere în afara lui “pe alocuri” mă întristez și simt în mine o revoltă locală. Și, de asemenea, în afara acestor stări, mă gândesc că după 25 de ani aveam dreptul să pretindem și să avem o clasa politică mai matură, cu lideri autentici, bine “articulați”, fâșneți la minte și abili în guvernanța lor peste țară.

Infractiunea de opulenta

De-a lungul celor zece ani de mandat, președintele statului nu s-a sfiit să se afișeze la numeroasele țiganiade cu rromi, intrând la horă, stând la pupat de pirande și hlizindu-se cu regi și împărați care se băteau pe burțile aurite că, avându-l pe Băsescu în ogradă, au dat o adevărată lovitură.

Conflictul, ca stare de spirit

        Istoria mai veche sau mai nouă a lumii  consemnează destui lideri revizioniști, unii dintre ei încă în viață. Nu știm dacă este un simptom generat de lipsa de jucării în copilărie ori de vreo apetență pentru geografia “administrativă” a globului, dar luăm act de tulburările lor și ne încărcăm cu neliniști cotidiene atunci când vine vorba de pacea lumii. De dincolo de granițe, veștile proaste vin și nu mai pleacă, făcându-ne să tresărim, tot mai alergici la stările  conflictuale care pulsează  pe hartă. Ne temem pe bună dreptate de amenințările externe, de zumzăiala tancurilor rusești, care nu “alipesc”, ci doar “reîntregesc”, de sosirea “fraților” americani veniți în zonă cât să fie mai aproape dacă e rost de vreo cafteală la Marea Neagră, completând astfel tabloul plin de suspans din ultima vreme. Stimulii externi la neliniște nu pot fi ignorați, dar și în țară conflictul a devenit  un status.

Economie de piață

Mașina nu merge, ci curge spre semafor dusă de panta bulevardului. E un cârd de mașini care se întinde pe aproape o sută de metri, tăiat la mijloc de o trecere de pietoni. Primul apare tipul cu odorizante de mașină, “huse” de plastic pentru taloane auto și cu ștergătoare de parbriz. Mobil, oferă-n stânga și-n dreapta, dar nu prea are vânzare.

Niște munți și niște văi - Mic tratat de Geografie morală

Copiind la scară relieful României,  și societatea în care trăim are un relief al său, foarte dinamic în ultima vreme, semn că din acest punct de vedere, al formării lui, evoluțiile încă nu au luat sfârșit. Glaciațiuni și erupții vulcanice, convulsii ale scoarței și fenomene meteorologice majore au configurat un relief variat, ce a dat o spectaculozitate îngrijorătoare societății în care trăim, astfel încât plăcerea și bucuria “turistului” din fiecare dintre noi sunt tot mai agresate.

Compunere despre oameni și brazi

Aura are lacrimi înghețate. Și gradul de locotenent luat cu ea între patru scânduri.  Adrian are sufletul zdrobit de-a binelea.  16.000 de ore de zbor și titlul de erou. Pare bogat cu o așa “avere”. De-acum nu va mai trebui să zboare. Radu de la Interne are onoare.  Zice el. Dar noi, mulți dintre noi, avem oroare.

Corupția a dezvoltat o “tulpină” rezistentă în România

Știrile săptămânii  bat monedă pe descoperirea  senzațională a apei calde și a mersului pe jos: Bunăoară, în România, un stat situat pe Bulevardul Europa, într-o casă aflată în renovare de mai bine de 25 de ani,  au fost descoperite urme de corupție în apa potabilă, iar probele de aer prelevate din interiorul și imediata sa vecinătate au pus în evidență existența unor contaminări  cu mult peste media inadmisibilă (!).

Întrebări care nu mai pleacă, răspunsuri care nu mai vin

Pentru constănțeni marea este o catedrală de reculegere în afara bisericii. Ei au parcuri date în administrare maidanezilor, trotuare înguste și sufocate de mașini, au mall-uri gălăgioase și obositoare,  au tot felul de parade și carnavaluri vara, dar nu au ceva care să le lege apartenența urbană. Ei nu au o piață centrală, un centru civic sau unul vechi, și de multe ori, în special iarna, când marea rămâne doar “a lor”, vin și se reculeg pe malul ei privind fără a obosi arcurile desenate de valuri pe țărm, basoreliefurile din spumă sau fereastra ei imensă în care, pe fundalul pictat de nori și pescăruși, naosul se ridică dincolo de linia orizontului.

“Generația de sacrificiu” se predă din mână-n mână

Copil fiind, recunosc, sintagma “generație de sacrificiu” avea pentru mine ceva incitant. Pur și simplu, în primele dăți când am auzit-o și am asimilat-o  pe nemestecate, mi s-a părut o chestie tare, având în ea o doză de motivație, care mă ducea  cu gândul la ceva bărbătesc, războinic, de învingător. Pentru mine era ok, dar asta pentru că niciodată, sau o bună perioadă de timp, nu am asociat-o cu nivelul de trai, cu felul alor mei de a fi, sau al multora dintre cei alături de care am trăit acele vremuri.

România pitorească , dar sfâșiată

Când vii din câmpia Bărăganului , sau chiar mai de departe, de la “înălțimea” autostrăzii A2, simți cum drumul de la Brașov spre nord se încarcă de altitudine și, într-un fel, chiar de atitudine, devenind mai variat și mult mai generos pentru ochiul privitorului.

„Regele a murit! ...Trăiască bufonii!”

Nu înțeleg de ce este atâta concurență pe posturile de rege și împărat național și, respectiv, internațional al romilor când încă mai sunt libere, spre exemplu, cele de Ayatolah, Voievod,  Papă sau  „El lider maximo”.

“Nea Vișinescule, mai zi și mata ceva”

        Cazul Vișinescu a picat la țanc cât să acopere goliciunea vacanței parlamentare și moleșeala politică a unei veri în care doar Traian Băsescu a mai zumzăit ceva și a dansat pe măsură. Un torționar dezlegat pe străzile Bucureștiului, stors de ani, cu glicemia crescută, dar destul de agresiv când este șicanat cu microfoane și întrebări incomode, este un subiect zemos pentru presa care a focalizat instantaneu asupra cazului, dovedindu-se feroce și un pic revanșardă, ca și cum atrocitățile lui Alexandru Vișinescu-fostul comandant din anii ‘50 al Penitenciarului Rm. Sărat-, acum ar fi fost săvârșite și descoperite.

Cum ne furăm căciula în plină vară

           Nu pot să fiu sigur, dar înclin să cred că în buletinele de analiză ale polițiștilor din România, printre iphone-uri și tablete, laptopuri și portofele  ciordite cu sârg de hoții momentului,  nu este raportată ca fiind furată  și căciula învățământului românesc, dar știu sigur că o șterpelim în fiecare zi de ani buni încoace. Așa se face că ea a ajuns să fie un biet fes ponosit și prăfuit, ca să nu zic chiar o căciuliță numai bună de folosit în alte ocazii, în scop …preventiv.

Mi-e dor de-un pepene bun

Printre rafale de ploaie și revărsări de soare, redutele intersecțiilor au căzut sub apăsarea bolovanilor  și au prins gust de pepeni. După roșiile de Giurgiu,  în cronologia verii, pepenii de Dăbuleni au intrat în viețile noastre la “unleudouăzeci” chemându-ne să ne dedulcim natural, fără “”e”-uri de împrumut.